Acasă Social Premierul Nicolae Ciucă, în şedinţă cu furnizorii de gaze şi energie: ”S-au găsit peste 450.000 de facturi greşite”

Premierul Nicolae Ciucă, în şedinţă cu furnizorii de gaze şi energie: ”S-au găsit peste 450.000 de facturi greşite”

0
1
1,055

Premierul Nicolae Ciucă, a anunțat miercuri, că aproape cinci sute de mii de facturi au fost emise greșit de către furnizorii din România, astfel că acestea vor fi recalculate.

Premierul Ciucă promite, că odată cu noua OUG care prevede plafonarea prețurilor la gaze și curent, furnizorii nu vor mai emite facturi greșite. Ciucă a oferit şi detalii privind controalele efectuate la furnizori în ultima săptămână.

În urma verificărilor, s-au găsit 81.195 facturi greşite, iar la nivelul energiei electrice au fost identificate peste 400.000 de facturi greşite. În urma controalelor ANPC s-a constat nerepectarea normelor din lege, și s-a dispus refacerea controalelor. Suntem convinși că vom atinge targetul privind refacerea facturilor. În baza noii ordonanțe prin care s-a modificat prețul gazelor, ne așteptăm ca impactul asupra sistemelor să fie minim. Săptămâna viitoare vom discuta cu furnizorii de energie, ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat în decembrie și ianuarie”, a spus Nicolae Ciucă.

Guvernul a publicat vineri Ordonanța de urgență prin care stabilește noua schemă de compensare și plafonare pentru facturile la energie electrică şi gaze naturale, ce se va aplica începând cu data de 1 februarie. Potrivit noilor reguli, pentru consumatori casnici, plafoanele de preț vor scădea, iar pragul de consum va crește. Guvernul plafonează acum prețul energiei și pentru companii.

Reamintim că de la 1 februarie, niciun român nu va plăti mai mult de 80 de bani pe kWh la energia electrică, faţă de un leu, cât era până acum. Iar la gaze naturale preţul scade la 31 de bani pe kWh faţă de 37 de bani până acum. Aceasta este, însă, doar plafonarea.

Pentru că există şi compensare, dacă vă încadrați în într-o limită de consum lunar de 500 kWh la energie electrică, atunci preţul pe care îl plătiți e şi mai mic: de doar 68 de bani pe kWh. Iar dacă într-o lună consumați maximum 300 de metri cubi de gaz, atunci preţul scade la 22 de bani.

Peste 450.000 de facturi la curent și 89.000 la gaze naturale au fost emise greșit. În ședința de Guvern de astăzi au fost anunțate măsurile pe care le-au luat guvernanții în criza actuală a facturilor.

Dan Drăgan, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat care sunt soluțiile pe care Guvernul le-a găsit pentru a rezolva problema facturilor emise greșit de furnizorii de energie și gaze naturale.

Referitor la schema de ajutor pentru plafonarea prețurilor la energie și gaze, care a fost instituită prin OUG nr. 118/2021, aplicată prin Legea nr. 259/2021, în urma controalelor care au fost desfășurate la toți furnizorii de energie electrică și gaze naturale, vă voi spune că, la nivelul săptămânii trecute, a fost identificat un număr de 89.195 de facturi greșite, iar la nivelul energiei electrice au fost identificate peste 450.000 de facturi greșite.

Au fost corectate peste jumătate din facturi.

În urma acestor controale desfășurate de ANPC s-a identificat nerespectarea clauzelor contractuale și aplicarea neadecvată a OUG nr. 118/2021, dispunându-se refacerea acestor facturi ce au fost întocmite greșit. Procesul este în desfășurare. Au fost peste jumătate din facturi, pentru partea de energie electrică, refăcute.

Urmează să avem datele la sfârșitul săptămânii, în care suntem convinși că o să ne atingem targetul în ceea ce privește refacerea acestor facturi întocmite inițial de furnizorii de energie electrică și gaze naturale.

Totodată, prin noua OUG nr 3/2020, prin care au fost identificate și indicate noile praguri de plafonare la energie și la gaz natural pentru consumatorii casnici și consumatorii industriali, pot să vă spun că deja, prin această ordonanță, s-a urmărit ca impactul asupra sistemelor informatice pe care funizorii le folosesc să fie minim, deci nu ne așteptăm la o problemă în acest sens, dar, pentru a evita acest lucru în viitor, săptămâna viitoare au fost invitați toți furnizorii de gaze și energie electrică la Ministerul Energiei și vom discuta cu dânșii și vom depune toate diligențele și măsurile necesare”, a declarat Dan Drăgan, secretar de stat la Ministerul Energiei.

Încarcă mai mult
Load More In Social
Comments are closed.

Vezi Și

Decizie în Coaliţie, Guvernul va acorda un sprijin financiar de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, ajutorul va fi acordat în două tranşe

Facebook 13 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce indexarea pensiilor a fost …