Acasă Social PSD precizează, că modelul propus pentru creşterea diferenţiată a veniturilor pensionarilor este echitabil şi nu contravine Constituţiei, PNL face joc dublu

PSD precizează, că modelul propus pentru creşterea diferenţiată a veniturilor pensionarilor este echitabil şi nu contravine Constituţiei, PNL face joc dublu

0
66

Social-democraţii vin cu o serie de precizări, în contextul în care ”unii lideri politici care s-au exprimat public pe subiectul pensiilor nu au înţeles propunerea PSD”. Astfel, partidul explică faptul că este de acord cu o creştere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari şi că modelul pe care l-a propus pentru creşterea diferenţiată a veniturilor pensionarilor este echitabil şi nu contravine Constituţiei.

1) PSD este de acord cu o creştere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari. Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferenţiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creşteri mai mari, întrucât aceştia sunt afectaţi mai puternic de creşterea preţurilor.

2) Propunerea PSD de a creşte diferenţiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituţiei, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie. Nu trebuie confundată creşterea punctului de pensie cu creşterea veniturilor pensionarilor! Creşterea diferenţiată a veniturilor se realizează prin măsuri de sprijin acordate doar pensionarilor cu venituri mici, în plus faţă majorarea punctului de pensie cu un procent egal pentru toţi pensionarii.

3) În actualul context economic, o majorare nediferenţiată a veniturilor pensionarilor ar fi profund inechitabilă. PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 2.700 de lei, adică de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei, unde creşterea ar fi de doar 270 de lei.

4) Decidenţii trebuie să ţină cont că inflaţia se resimte mai puternic la pensionarii cu venituri mici, în cazul cărora alimentele şi medicamentele au o pondere mai mare în totalul cheltuielilor. Aşadar, în perioade de criză economică, pe lângă principiul contributivităţii, conform căruia fiecare primeşte după cum a contribuit, trebuie să ţinem cont şi de principiul solidarităţii, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniţi mai mult”, arată comunicatul de presă al PSD.

Pensiile românilor ar urma să crească până la 5.000 de lei în luna ianuarie a anului următor, anunță guvernanții, datorită unui ajutor primit de la stat.

1.400 de lei pentru încălzire şi 1.500 de lei pentru alimente. Sunt banii pe care îi vor primi sigur românii cu venituri mici, pe parcursul anului viitor. Aceștia nu vor fi acordați toți odată, ci eșalonat.

Pe lângă acestea, pensionarii ar putea primi alte ajutoare, de două ori pe an. Este vorba despre pensionarii cu pensia mai mică de 2.000 lei.

Cealaltă variantă pentru pensionari este majorarea cu 15% a tuturor pensiilor.

Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că, dacă va permite bugetul, se ia în calcul să se ajungă la un venit în cazul pensionarilor cu pensii mici, în luna ianuarie, sau chiar în mai multe luni ale anului următor, de 5000 de lei.

Lista ajutoarelor de la Guvern în 2023

Varianta 1 – majorare pensii 6,2%

În cazul majorării pensiilor despre care a vorbit premierul Nicolae Ciucă în ședința PNL, de 6,2%, beneficiarii ar mai primi anumite ajutoare, după cum urmează.

Un ajutor de încălzire de 700 de lei, pe care aceștia îl vor primi de două ori anul următor, în ianuarie și în septembrie. Adică un total de 1400 de lei. Acest ajutor ar trebui să fie primit de persoanele de peste 60 de ani, cu un venit mai mic de 2000 de lei. În acest caz, 4 milioane de români ar beneficia de acest ajutor.

Mai mult decât atât, guvernanții propun și un ajutor pentru pensionari, în funcție de venit. Mai exact, premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre un ajutor care să aducă venitul tuturor la 5000 de lei. De exemplu, dacă un pensionar are o pensie de 3000 de lei, în luna ianuarie ar trebui să primească un ajutor de încă 2000 de lei, astfel încât venitul total să ajungă la 5000 de lei. Premierul a specificat faptul că acest ajutor ar putea fi primit de persoanele vulnerabile chiar de șase ori anul următor, adică o dată la două luni.

Tot această categorie de pensionari ar urma să primească și bani pentru alimente, tot la două luni. Suma ar urma să rămână la 250 de lei.

Stenogramele discuțiilor din ședința liderilor PNL, contrazic total ”generozitatea” lui Ciucă, atunci când iese și face licitații cinice. Mai mulți liberali au sărit la gâtul lui Nicolae Ciucă în momentul în care au auzit procentul cu care se dorește majorarea pensiilor.

Premierul a vorbit despre o creștere de doar 6,2% a tuturor pensiilor, iar pe lângă asta sa fie acordate ajutoare celor cu venituri mici, arătând ca așa ar fi agreat cu Marcel Ciolacu. Anunțul lui Ciucă a generat o revoltă în ședința liderilor.

Nicolae Ciucă: Am discutat cu Marcel și consider că pensiile ar trebui să crească cu 6,2% pentru toți și apoi, progresiv, în funcție de venit, să dăm ajutoare astfel încât anvelopa totală să fie de 15%.

Alina Gorghiu: Nu mi se pare corect ca noi să ieșim și să spunem 15%, așa cum a spus și domnul președinte, și pentru că spune Marcel (ironic, n.red.)…. Poate că data viitoare când vă întâlniți ne anunțați și pe noi. Să știm ce discutați ca să nu mai ieșim să comentăm altceva…

Rareș Bogdan: Păi cum vine asta? Până acum PSD a ieșit cu 10%, acum vorbim de 6,2%? Noi am spus că susținem 15%! Nu e treaba noastră, e treaba ministrului de Finanțe să găsească bani! Mama mea are pensie de 3500 de lei. Ce să îi spun?

Dan Motreanu: 15% transpus în buzunar nici nu e 15%, oricum! Nu acoperă inflația în întregime!

Raluca Turcan: Majorarea pensiilor care să acopere în integralitate rata inflației nu este numai o obligație morală, ci și una legală! O majorare cu 15% a punctului de pensie este posibilă bugetar în anul 2023. Ne încadrăm fără probleme și în deficitul bugetar asumat, precum și în plafonul de 9,4% din PIB, despre care tot se vaită ministrul Muncii.

Adrian Cozma: Nu suntem de acord cu așa ceva! Să fie 15% pentru toată lumea! De două luni mă duc la TV și spun 15%. Ce sunt? Papagal?

Florin Cîțu: Se pare că Marcel (ironic, n.red.), cum spuneți dumneavoastră, a găsit bani să nu mai majoreze impozitele pe clădiri cu 50%, dar bani pentru contractele part-time nu a mai găsit Marcel.

Lucian Bode: Să îl lăsăm pe domnul președinte să se conecteze și să răspundă. Până atunci să trecem la un alt punct pe ordinea de zi.

Încarcă mai mult
Load More In Social

Vezi Și

Marcel Boloș a anunțat azi, că familiile cu venituri mici vor primi din 2023 vouchere de 1400 de lei din fonduri europene, pentru plata facturilor la energie

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat astăzi, că va of…