Acasă Social Scrisoare deschisă către PNL Arad

Scrisoare deschisă către PNL Arad

0
0
541

M-am născut în Arad la sfârșitul anilor 70, pe strada Meţianu. Primele amintiri care îmi vin în minte, copil fiind, cu această stradă, sunt doamnele și domnii în etate, îmbrăcați elegant și cu un comportament fin, nemţoaicele din Aradul Nou cu cărucioarele pline cu legume, militarii în pas de defilare dimineața…Ulterior, la mijlocul anilor 80, am început să merg pe stadionul Vagonul la cursele de dirt-track, așteptam cursele de motociclism din centrul orașului, mergeam la cursele cu ogari de pe stadionul Gloria, am început cursurile de tir la UTA, mergeam pe stadionul UTA sau Strungul la meciurile de football…ştrandul Neptun era o adevărată bucurie…Astăzi nimic din ceea ce am amintit mai sus, nu mai există, sau măcar să fie amintit undeva ca valoare și resursă culturală.

Multe dintre aceste cuvinte așternute aici sunt doar povești necunoscute pentru unii dintre voi, iar pentru acest „cuib de viespi” numit PNL Arad, nu au nici o valoare. De 16 ani avem la conducerea orașului un personaj sinistru, preocupat doar de buzunarul propriu, un individ analfabet fără nici cel mai elementar dram de bun simț față de cei care l-au ales în demnitatea de primar. Acest anonim consacrat, a creat în jurul său, pe un model dictatorial, o plasă de păianjeni submediocrii formată din niște indivizii neputincioși, distrugînd toată această moștenire culturală a unui oraș și așa afectat de zeci de ani de comunism. A fost distrus tot ce înseamnă Aradul modern, înlocuindu-se lemnul, piatra, alama sau sticla cu un plastic ieftin și prost executat, după chipul și asemănarea micului dictator.
Stimabile PNL Arad, dacă mai ai un minim de bun simț, specific poporului român autentic, dacă ai capacitatea să vezi că ești o pată neagră pe pagina de istorie a Aradului, pleacă de unde ai venit și lasă acest oraș în mâna celor care simt și trăiesc pentru acest oraș. Pleacă din fața oamenilor și lasă acest morman de prost gust în mâna celor care sunt în stare să facă curățenie. Ești o rușine și ai reușit să distrugi în 16 ani aproape tot ceea ce n-a reușit odiosul regim de dinainte de 1989.

Ne dorim străzi pavate normal, ne dorim măturători pe străzi ne dorim să avem stadioane, ne dorim un arhitect șef cu viziune, ne dorim case zugravite bine și cu gust, ne dorim magazine în centrul orașului, ne dorim un ştrand măcar la nivelul anilor 90, ne dorim să nu se mai fure din banul public, ne dorim un aparat administrativ la dispoziția oamenilor, ne dorim taxe mai mici, nu cele mai mari din Romania, ne dorim să avem și noi evenimente de nivel international, nu tăiatul porcului în Piața Avram Iancu sau zacuscă pe un teren de handball…. Ne dorim prea mult??? Nu!!! Dar voi PNL Arad, doar atât puteți, așa că vă rugăm frumos să plecați de unde ați venit în acest oraș. Aveți doar o viză de flotant și nu ne-ați câștigat încrederea de a deveni arădeni. Ne vom aminti de voi doar ca niște actori slabi pe o scenă improvizată în care sufleur-ul e bâlbâit iar voi surzi și suferinzi de retard!

Aș avea mult mai multe să vă spun, dar e inutil! Ceea ce ar fi de spus e de neînțeles pentru voi, iar pentru cei ce au bun simț și educație ar suna ca o moară stricată pusă pe repeat!
Sper ca în data de 27 septembrie această sectă numită PNL Arad să dispară pentru totdeauna din acest oraș, iar cei capabili să poată salva ce se mai poate. Sper ca bunul simț să fie o valoare pentru administrația locală, sper ca unul din criteriile de bază în echipa care va conduce acest oraș să fie competența. De PNL Arad ne-am lămurit în acești 16 ani!!!” scrie un internaut pe Facebook.

Da…și noi ne dorim aceleași lucruri și multe altele și nu doar pentru Arad, ci pentru toate localitățile și orașele din România, Aradul din ”perla vestului”, a ajuns codașul, un oraș tern, șters, trist, prăfuit, cei mai bine de 15 ani de administrație PDL PNL, și-au pus amprenta veștedă și falimentară pe acest oraș care nu de mult, era mândria vestului.

Se apropie din nou alegerile locale și cum pentru arădeni, după cum reiasă din votul ultimilor 15 ani, prințipiile, doctrina și coloratura politică, contează mult mai mult decât bunăstarea și imaginea urbei în care aceștia trăiesc.

Chiar dacă Aradul a suferit un declin vizibil și accelerat în ultimii 15 ani, când la conducerea Municipiului, prin bunăvoința, fidelitatea și înțelegerea masochistă a arădenilor, ex PDL-istul, actual urmaș al Brătienilor și mare Europarlamentar, inginerul Gheorghe Falcă, a tot tăiat și a spânzurat în ”peroada” 6 iunie 2004 – iunie 2019, până din mândrețea și fala Aradului de odinioară, s-a ales praful și pulberea.

În anul de grație 2020, patronajul ex portocaliilor, actual ”liberali”, au adus Aradul în coada ”alianței vestului”, un oraș trist, prăfuit, cenușiu, falimentat, fără perspective și fără viitor.

Îm ciuda faptului că arădenii care îi dădeau bucuroși votul inginerului Falcă, convinși mandat de mandat că acesta este soluția potrivită și corectă pentru orașul lor, aceeași arădeni descoperă și constată acum dezolați și surprinși, cum Aradul, perla vestului de altă dată, se scufundă încet încet, într-un nor de ruină, mizerie, dezinteres, lipsă de oporunități, dezolare și de fatalitate.

Dar totuși, aceeași arădeni, se pregătesc, pentru a câta oară…să repună frâiele urbei, în mâna eternilor șmenari care au secătuit și falimentat urbea în ultimii 15 ani. Dacă nici asta nu este ipocrizie și masochism, atunci nu știu ce mai e, zău așa.

În rest, principiile, doctrinele, spoiala politicianistă, fițele și aerele de oraș erudit și liber de ”ciuma roșie”, e la loc de cinste în rândul arădenilor votanți. Vom pava și în următorii 4 ani orașul, cu astfel de principii păguboase, aparent ne e suficient!

Încarcă mai mult
Load More In Social
Comments are closed.

Vezi Și

E oficial, pensiile vor fi livrate înainte de Paşte, Guvernul anunță că se va face plata în avans aferentă lunii mai, Ciolacu: ”Gest de respect penttu seniori”

Facebook 1 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email E oficial, pensiile vor fi livrate î…