Acasă Social Timișoara închide din nou în casă persoanele cu vârsta peste 65 de ani, într-un anumit interval orar

Timișoara închide din nou în casă persoanele cu vârsta peste 65 de ani, într-un anumit interval orar

0
2,019

Timişoara îi închide din nou în casă pe vârstnici, bunici și pensionari, deşi anul trecut s-a renunţat la această măsură, fiind considerată periculoasă de ”specialişti”. Seniorii cu vârsta de peste 65 de ani, au voie să meargă doar la doctor, la piaţă sau la farmacie.

Una dintre cele mai controversate prevederi se găseşte la articolul 4, punctul 3, alineat b (ataşat), care prevede ca persoanele peste 65 de ani să se poată deplasa în afara domiciliului doar într-un interval orar de 3 ore pe zi.

”b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10,00-13,00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6,00-10,00, respectiv 13,00-20,00”, se arată în Hotărâre.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a decis sâmbătă ca Timișoara și localitățile limitrofe Moșnița Nouă, Giroc, Dumbrăvița și Ghiroda să intre în carantină din cauza creșterii ratei de infectare cu COVID 19.

Timișoara, Dumbrăvița, Moșnița Nouă, Giroc și Ghiroda, în carantină pentru 14 zile, a decis sâmbătă CJSU Timiș. Au fost 30 de voturi pentru, patru abțineri și patru împotrivă.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura olografă a declarantului. Declarația poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.

Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere. Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității; Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

Încarcă mai mult
Load More In Social

Vezi Și

Starea de alertă a fost prelungită cu încă o lună, Raed Arafat dă explicații

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, face declarații de ultimă o…