
Sunt tensiuni mari în Partidul Social-Democrat. Primarii nemulțumiți îi cer socoteală lui Marcel Ciolacu pentru modul în care se împart banii din Programul Național de Dezvoltare Locală. Balanța înclină mult spre anumite județe, în timp ce altele se consideră dezavantajate. Liderul PSD va convoca biroul politic național urmând să-i cheme pe primari și pe șefii organizațiilor județene în ședința consiliului politic național.
După săptămâni de pauză, liderii PSD de la centru, Marcel Ciolacu și Paul Stănescu, au convocat două ședințe ale conducerii ca urmare a nemulțumirilor din rândul primarilor cu privire la banii din PNDL 3, denumit programul Anghel Saligny, pentru a nu mai fi asociat cu Liviu Dragnea.
Consiliul Politic Național va fi convocat în BPN care va avea loc astăzi. Din acest for vor face parte toți primarii de municipii și președinții de organizații județene.
După luni de discuții în coaliția de guvernare, aleșii locali au primit, în sfârșit, lista legată de cum se împart banii pe fiecare județ în parte pentru apa, canalizare, drumuri și poduri.
Sunt însă mari nemulțumiri legate de cum s-au împărțit banii. În primul rând pentru faptul că județele care primesc cei mai mulți bani sunt județele din care provin Gheorghe Flutur și Paul Stănescu, adică Suceava și Olt. Iar județele care primesc cei mai putini bani sunt Galați, Brăila, Brașov, Sibiu si Ilfov.
Primarii de municipii sunt nemulțumiți și de faptul că nu s-a ținut cont de numărul populației decât în proporție de 15% atunci când s-a decis alocarea pe județe, numărul de UAT-uri dintr-un județ contând în proporție de 50%.
Marcel Ciolacu a convocat aceste ședințe pentru a le explica aleșilor locali cum au fost împărtiți banii. Pentru apă, canalizare, drumuri și poduri, Guvernul a alocat 52,5 de miliarde de lei, 30 de miliarde lei mergând la proiecte de drumuri și poduri, iar 22,5 de miliarde lei la proiecte de apă și canalizare.
Parada de la Moscova este „o sfidare față de întreaga lume”, a spus, luni, președintele PSD, Marcel Ciolacu.
„Putin ne arată, cu certitudine, că este un dictator și un criminal de război”.
E o sfidare. E o sfidare față de întreaga lume. Își continuă parcursul de dictator, domnul Putin să ne arate, cu certitudine, că este un dictator și un criminal de război”, a comentat Marcel Ciolacu, despre parada de la Moscova.
Întrebat ce mesaj crede că va avea Vladimir Putin, liderul PSD a răspuns: „Eu nu mă aștept la nimic din partea lui Putin și nici nu mă interesează ce face Putin”.
„Cred că nimeni nu se mai așteaptă la ceva bun din partea lui Putin”, adaugă Ciolacu.
Liderul social-democrat a reamintit că România nu este într-un conflict direct cu Federația Rusă.
„Țara noastră este membră a UE și a NATO. În funcție de ce decide NATO, împreună cu România, așa vom face”, a conchis președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
Criteriile pentru împărțirea banilor pe fiecare județ:
Număr UAT-uri – 50%
Populație – 15%
Nevoi – 15%
Impozit pe Venit colectat – 20%
Total: 52,5 miliarde lei
Drumuri si poduri: 30 miliarde lei
Apa si canalizare: 22,5 miliarde lei
Cine primește cei mai mulți bani:
Suceava – 1.663.926.046
Olt – 1.601.045.201
Dolj – 1.564.724.637
Argeș – 1.537.725.643
Teleorman – 1.532.392.372
Cine primește cei mai puțini bani:
București – 175.000.000
Ilfov – 794.018.995
Brăila – 849.592.259
Brașov – 890.673.041
Sibiu – 930.730.993
