Acasă Revoltător Ucraina a ”câștigat” parodia ”Eurovision 2022”, după ce voturile juriilor din şase țări, printre care și România, au fost anulate în urma unor ”suspiciuni” de fraudă

Ucraina a ”câștigat” parodia ”Eurovision 2022”, după ce voturile juriilor din şase țări, printre care și România, au fost anulate în urma unor ”suspiciuni” de fraudă

0
0
928

Scandal Eurovision 2022. Voturile juriilor din şase țări, printre care și România, au fost anulate în urma unor suspiciuni de fraudă. Ţara noastră oferise, iniţial, cele 12 puncte Republicii Moldova.

Situaţie fără precedent la Eurovision 2022! Voturile juriilor din Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România şi San Marino au fost anulate de organizatorii competiţiei, existând suspiciunea de fraudă.

Juriile Eurovision 2022 din șase țări au fost eliminate din calculul notelor finale, organizatorul concursului. Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a explicat, într-un comunicat, că după cea dea doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări. Printre țările al căror juriu a fost eliminat s-ar număra și România, conform ESCXTRA, o publicație de profil.

În timpul procesului de vot al juriului de sâmbătă seară de la Eurovision Song Contest 2022, EBU a lansat o declarație pentru a explica că juriile naționale din șase țări din a doua semifinală au fost excluse din concurs: „în analiza votării juriului de către partenerul de vot paneuropean al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a Concursului Eurovision 2022 au fost identificate anumite modele de vot incorecte în rezultatele din șase țări”.

Pentru a respecta instrucțiunile de vot ale concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare țară în cauză atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu istoric de vot similar).Acest proces a fost recunoscut de Monitorul Independent de Votare. EBU ia extrem de în serios orice încercare suspectată de a manipula votul la Concursul Eurovision și are dreptul de a elimina astfel de voturi în conformitate cu Instrucțiunile oficiale de vot, indiferent dacă astfel de voturi ar putea influența sau nu rezultatele și/sau rezultatul votului„, adaugă organizatorul Eurovision 2022, fără să precizeze despre ce țări este vorba.

Ucraina a câștigat Eurovision 2022, fiind urmată de Marea Britanie şi Spania. România a ocupat doar locul 18 din 25 de finalişti.

Podiumul ediției Eurovision 2022 arată astfel: Ucraina 631 de puncte (439 de puncte din partea publicului), Marea Britanie 466 de puncte, Spania 459 de puncte. Următoarele clasate au fost Suedia cu 438 de puncte şi Serbia 312 puncte. Republica Moldova a intrat în primele 10 clasate, pe locul 7, cu un total de 253 de puncte.

În acest an, s-au înregistrat diferenţe uriaşe între votul juriilor naționale și votul telespectatorilor. Ucraina este una dintre ţările care a beneficiat de o răsturnare de situaţie odată cu votul publicului.

România a primit de la telespectatori doar 53 de puncte. La votul juriilor naționale, România se clasase abia pe locul 21 (12 puncte), primele trei locuri, după voturile juriilor naţionale, fiind ocupate de Marea Britanie 283, Suedia 258 și Spania 231 puncte.

Iată voturile juriilor naţionale:

San Marino a acordat cele 12 puncte Spaniei.

Macedonia de Nord a acordat 12 puncte Spaniei.

Malta a acordat 12 puncte Spaniei.

Olanda a dat 2 puncte Moldovei şi 12 puncte Greciei.

Ucraina a dat 2 puncte pentru Marea Britanie.

Albania a dat 12 puncte Italiei.

Azerbaijan a oferit 12 Regatului Unit al Marii Britanii.

Portugalia a dat cele 12 puncte Spaniei.

Estonia a oferit 12 puncte Suediei.

Germania a oferit cele 12 puncte Marii Britanii.

Germania a acordat 1 punct României.

Norvegia a dat cele 12 puncte Greciei.

Israelul a dat cele 12 puncte Suediei.

Polonia a oferit 12 puncte Ucrainei.

Grecia a dat 7 puncte României.

Moldova a acordat 12 puncte Ucrainei.

Bulgaria a acordat 12 puncte Greciei.

Islanda a dat 12 puncte Suediei.

Cipru a acordat 12 puncte Greciei.

Letonia a dat maximum de puncte Ucrainei.

Spania a dat 4 puncte României şi 12 puncte Azerbaijanului.

Elveţia a dat maximum de puncte Greciei.

Danemarca a dat 12 puncte Greciei.

România a dat maximum de puncte Ucrainei.

Georgiaa dat 12 puncte pentru Regatul Unit.

Croația a dat 12 puncte Serbiei.

Austria a dat 12 puncte pentru Regatul Unit.

Finlanda a dat 12 puncte Suediei.

Regatul Unit a dat 12 punte tot Suediei.

Suedia a dat cele 12 puncte Spaniei.

Australia a acordat 12 puncte Spaniei.

Republica Cehă a dat 12 puncte Marii Britanii.

Italia a dat maximum de puncte Olandei.

Potrivit unor informaţii din interiorul TVR, obţinute de paginademedia.ro, juriul din România acordase cele 12 puncte piesei din Republica Moldova, interpretată de Zdob şi Zdub. La rândul ei, Moldova acordase tot 12 puncte piesei din România.

Aceleaşi surse din TVR au precizat că „au existat presiuni pentru ca România să îşi schimbe votul şi să dea 12 puncte Ucrainei şi 0 puncte Moldovei„, potrivit paginademedia.ro.

Juriul din România a fost format din: Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu.

Marcel Pavel, revoltat de atitudinea ”LGBT+” a lui WRS, reprezentantul României la Eurovision: ”A luat-o razna planeta!”.

WRS, participantul din partea României în finala Eurovision, a fost ridiculizat de către celebrul cântăreț Marcel Pavel.

Interpretul care în urmă cu 20 de ani s-a clasat pe locul 9 în finala Eurovision alături de Monica Anghel, cu piesa „Tell Me Why”, s-a arătat deranjat că WRS a afișat o atitudine feminină pe scena concursului muzical.

Am văzut un bărbat cu atitudine feminină pe scenă şi mă opresc aici. La interpretarea vocală… Mă abţin! S-au dus valorile esenţiale ale acestui concurs. Planeta a luat-o razna. Nu am apucat să mă uit la semifinală, cea în care a concurat şi România, pentru că nu am avut efectiv timp. Dar din prima semifinală mi-au plăcut Letonia şi Moldova, şi nu neapărat pentru că sunt subiectiv.

Mi-au plăcut dinamica lor şi interpretarea. La reprezentanţii Moldovei mă refer. Mi-au plăcut foarte mult. În ceea ce îl priveşte pe reprezentantul nostru, eu aş fi făcut altă alegere din start. În opinia mea aş fi ales un concurent cu vocea şi pianul de la Selecţia Naţională”, a declarat Marcel Pavel.

WRS, cântărețul despre care se spune că ar fi membru al taberei ”LGBT+”, va intra în finala concursului continental de la ora 22:00, la TVR 1.

Într-un interviu pentru Pro TV, WRS a recunoscut că atitudinea sa feminină este un avantaj la Eurovision, concurs ce pune accentul pe manifestări LGBT+.

Mi se pare un mare avantaj… Sunt drăguțel, arăt bine… Îmi place viața mult și mie și relaționez foarte bine cu conceptul show-ului ăstuia de a sărbători diversitatea. Mi se pare foarte mișto că fac asta în 2022″, a declarat entertainerul.

Ordinea de intrare în finala Eurovision 2022. WRS, numărul 9:

1. Cehia: We Are Domi – „Lights Off”

2. România: WRS – „Llámame”

3. Portugalia: MARO – „Saudade, Saudade”

4. Finlanda: The Rasmus – „Jezebel”

5. Elveţia: Marius Bear – „Boys Do Cry”

6. Franţa: Alvan & Ahez – „Fulenn”

7. Norvegia: Subwoolfer – „Give That Wolf A Banana”

8. Armenia: Rosa Linn – „Snap”

9. Italia: Mahmood & Blanco – „Brividi”

10. Spania: Chanel – „SloMo”

11. Regatul Ţărilor de Jos: S10 – „De Diepte”

12. Ucraina: Kalush Orchestra – „Stefania”

13. Germania: Malik Harris – „Rockstars”

14. Lituania: Monika Liu – „Sentimentai”

15. Azerbaidjan: Nadir Rustamli – „Fade To Black”

16. Belgia: Jérémie Makiese – „Miss You”

17. Grecia: Amanda Georgiadi Tenfjord – „Die Together”

18. Islanda: Systur – „Með Hækkandi Sól”

19. Republica Moldova: Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov – „Trenuleţul”

20. Suedia: Cornelia Jakobs – „Hold Me Closer”

21. Australia: Sheldon Riley – „Not The Same”

22. Marea Britanie: Sam Ryder – „SPACE MAN”

23. Polonia: Ochman – „River” 24. Serbia: Konstrakta – „In Corpore Sano”

25. Estonia: Stefan – „Hope”

Ţara câştigătoare este, prin tradiţie, organizatoarea următorului concurs, însă este puţin probabil ca Ucraina să poată face asta, scrie BBC.

Ultima dată când s-a întâmplat ceva similar, adică o ţară câştigătoare nu a putut organiza concursul, a fost în 1980, când Olanda a preluat organizarea EUROVISION de la Israel, ţară care a refuzat să mai organizeze competiţia după ce a câştigat-o doi ani la rând.

Cu toate astea, cei de la EBU, organizatorii concursului, spun că nu s-a luat încă nicio decizie pentru 2023.

Este evident că sunt multe provocări unice implicate în găzduirea competiţiei de anul viitor. Cu toate astea, ca în orice alt an, aşteptăm cu nerăbdare să vedem cerinţele şi responsabilităţile implicate în găzduirea competiţiei cu cei de la UA-PBC şi alte părţi interesate pentru a ne asigura că vom găsi cel mai potrivit loc pentru a 67-a ediţie a EUROVISION„, se arată în comunicat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat sâmbătă victoria ţării sale la Eurovision 2022 şi a postat pe pagina sa de Facebook: Curajul nostru impresionează lumea, muzica noastră cucereşte Europa, făcând legătura cu invazia rusă, relatează AFP.

Pentru a treia oară în istoria sa. Şi, cred, nu ultima. Vom face tot posibilul să-i primim într-o zi pe participanţii şi invitaţii Eurovision în oraşul ucrainean Mariupol. Liber, paşnic, reconstruit!, a adăugat el despre acest oraş-port din sudul ţării ocupat de trupele ruse şi distrus aproape în totalitate.

Mulţumesc Kalush Orchestra pentru victoria sa şi tuturor celor care ne-au votat! Sunt sigur că corul nostru victorios în lupta împotriva inamicului nu este departe. Slavă Ucrainei!, a scris, de asemenea, şeful statului ucrainean.

Mihai Trăistariu, cântărețul care a bifat una dintre cele mai bune performanțe din partea României la Eurovision, s-a declarat dezamăgit de modul în care organizatorii concursului muzical au gestionat situația voturilor.

”Eurovisionul e plin de scandal dintotdeauna, dar ca anul acesta nu a fost niciodată. 37 de note de 0 din 41 a luat România, de la juriu. E ciudat. România nu a cântat rău, a și dansat. S-a prezentat impecabil. Este ciudat, se votează politic. Ucraina a câștigat pentru că este în situația în care este, era favorită în sondaje de o lună de zile. Nu e rea piesa lor, dar nici de locul 1.

Mihai Trăistariu: ”Faptul că noi am dat zero Moldovei, mi s-a părut ciudat”.

”Faptul că noi am dat zero Moldovei, mi s-a părut ciudat. Mi s-a aprins ‘beculețul’. Noi am dat 12 puncte, potrivit TVR. 6 țări au avut nereguli și li s-a eliminat punctajul.

Am fost și eu în juriu, în trecut. Noi dăm notele cu o seară înainte. Noi vedem ultima repetiție, asta notează juriul

Cum să se insinueze că au fost nereguli? Anulăm voturile juriului și punem voturile computerului… E rușinos ce s-a întâmplat”, a declarat Mihai Trăistariu.



Încarcă mai mult
Load More In Revoltător
Comments are closed.

Vezi Și

Nicușor, ”sărmanul” președinte bogat, uită de ”solidaritate” și își recuperează banii de la AEP: ”O să-mi fac declaraţia de avere, în 15 zile de la preluarea mandatului”

Facebook 194 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Nicușor Dan, sărmanul președinte b…