
Comisia Juridică a Senatului, a dat ”noaptea ca hoții” aviz pozitiv propunerii legislative, care impune obligativitatea certificatului verde COVID la locul de muncă. Decizia a fost luată după ore de haos la dezbateri, în comisiile care urmau să ia o decizie. Parlamentarii AUR au intrat cu forța în sala de ședință și a fost nevoie ca dezbaterile să fie sistate și reluate câteva ore mai târziu. Legea va ajunge mâine, la vot, în plenul Senatului, dar ultimul cuvânt îl au deputații.
După scandalul de astăzi din Parlament, a venit și votul din Comisia de specialitate privind certificatul Covid la locul de muncă.
Votul arată ,că vaccinul Covid-19 este obligatoriu la serviciu. De asemenea, certificatul digital va fi obligatoriu și la stat, și la privat.
Totodată, sursa citată a precizat că persoanele care au prima doză vor fi testate gratuit de instituție până când vor face și rapelul.
Legea trebuia să aibă raport de la Comisia Juridică și de la Comisia de Sănătate pentru a putea ajunge în plen. Obligativitatea prezentării certificatului verde pentru toți angajații este o măsură care nu a putut fi introdusă și aplicată printr-o hotărâre de guvern ci este necesară să fie sub formă de lege și trimisă în Parlament la vot.
Inițial, acest proiect trebuia să facă referire doar la angajații din sănătate, aviație și MAI. Azi s-a discutat un amendament prin care acest proiect de lege să se refere la toți angajații, atât cei de la stat, cât și cei de la privat. Cel mai probabil mâine ar putea ajunge în plen, iar săptămâna viitoare să ajungă să fie supus la vot.
George Simion și parlamentarii AUR au făcut scandal în Parlament pe tema certificatului verde.
George Simion a transmis LIVE scandalul din comisie. Parlamentarii AUR au intrat să se opună certificatului verde. Comisia de Sănătate s-a încheiat în urma scandalului generat de AUR. A urmat apoi o ședință a Comisiei comune – Juridică și Sănătate – pentru a se decide ce se va întâmpla cu certificatul verde.
”Liberalul” Daniel Fenechiu, i-a explicat lui George Simion că ședința nu poate fi transmisă în format video, pe Internet, din moment ce doar se discută anumite modificări.
Certificatul verde va fi obligatoriu pe perioada stării de alertă. Decizia intră în vigoare la 25 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.
Proiectul de act normativ prevede că personalul în cadrul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale, este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.
Printr-un amendament, a fost adăugat şi personalul din cadrul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente.
Dispoziţiile (…) se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi’, se arată în amendamentele adoptate de cele două comisii.
