Acasă Alegeri Se știe deja că românul votează din emoție, astfel, Ciolacu spune că, s-a propus în coaliție, ca în diaspora să se poată vota două zile: ”Pentru a nu se crea o emoţie”

Se știe deja că românul votează din emoție, astfel, Ciolacu spune că, s-a propus în coaliție, ca în diaspora să se poată vota două zile: ”Pentru a nu se crea o emoţie”

0
0
420

UPDATE: Partidul Național Liberal (PNL) a luat o decizie importantă în ședința Biroului Politic Național (BPN). Liberalii au votat pentru organizarea a două zile de vot în Diaspora la alegerile viitoare.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței BPN, având în vedere necesitatea creșterii implicării cetățenilor români din Diaspora în viața democratică a țării. Argumentele principale care au stat la baza acestei decizii au fost exprimate în contextul promovării valorilor democratice și a dreptului fundamental al fiecărui cetățean de a-și exprima votul.

În urma acestei hotărâri, cetățenii români din Diaspora vor avea oportunitatea de a-și exercita dreptul de vot pe o perioadă extinsă, beneficiind astfel de mai mult timp pentru a participa la procesul electoral.

Această măsură vine în întâmpinarea criticilor anterioare cu privire la cozile lungi și timpul de așteptare înregistrate la secțiile de vot în unele țări cu un număr mare de cetățeni români.

Potrivitul experiențelor anterioare, se știe deja că diasporezul român votează din emoție, astfel, Ciolacu spune că s-a propus în coaliție, ca în diaspora să se poată vota două zile: ”Pentru a nu se crea o emoţie”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că s-a propus în coaliţia de guvernare varianta ca în diaspora să fie două zile pentru votul la alegerile europarlamentare.

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu a confirmat marţi, la sediul partidului, discuţiile privind două zile de vot în diaspora, el afirmând că au fost colegi ai lui care au avut propunerea, dar au fost şi colegii de la PNL, pentru a nu se crea o emoţie în diaspora.

”Haideţi să vedem, colegii mei au avut propunerea asta, au fost şi colegii de la Partidul Naţional Liberal, pentru a nu se crea o emoţie în diaspora este această propunere”, a spus Marcel Ciolacu, întrebat despre varianta ca cei din diaspora să voteze două zile la europarlamentare.

Premierul a precizat că şi data trecută au luat decizia să se voteze de vineri până duminică.

Premierul a fost întrebat dacă există varianta cu două zile de alegeri în diaspora.

”Vom vedea. Haideţi să vedem. Colegii mei au avut propunerea asta, au fost şi colegii de la PNL. Pentru a nu se crea o emoţie în diaspora, este această propunere şi ştiţi foarte bine că şi data trecută am luat decizia să se voteze de vineri până duminică”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD.

Întrebat dacă apartenenţa României la Uniunea Europeană ar trebui să fie introdusă în Constituţie, Ciolacu a afirmat: ”Va fi o decizie pe care o să o iau după ce aflu părerea colegilor”.

Încarcă mai mult
Load More In Alegeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, face precizări după apariția articolelor legate de implicarea sa într-un dosar penal și dare de mită

Facebook 246 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Reacția ministrului Transporturilo…