Nu știu, ceva se întâmplă cu oamenii din țara asta. Ce îi face să fie atât de proști, incompetenți și delăsători uneori, mă depășește. Dar parcă pe zi ce trece e din ce în ce mai rău. Un sictir ce parcă ne blochează și competența și profesionalismul și bunul simț.
După un drum lung pe clisura Dunării, când am ajuns înapoi acasă, am sesizat un zgomot ca un clănțănit metalic la mașină, astfel încât pe 24 august, ca un client fidel ce mă aflu, am sunat imediat la service-ul auto la care tot merg de când am mașina pentru rezervare, ca să vedem ce ”boală” are și cum se poate remedia. Practic ei sunt ”medicul de familie” al mașinii mele de când am luat-o, nu am dus-o la alt service. Poate că ar fi cazul!
Nu le dau numele, nu vreau să le fac nici reclamă negativă și nici pozitivă. Din motive care evident îmi scapă, cam toți ”meseriașii” indiferent de profesie, indiferent că-s mecanici auto sau zugravi, au o aroganță, o superioritate specifică, aparte. De parcă ei și doar ei sunt capabili de astfel de performanțe tehnice.
Ajung cu 10 minute înainte de ora la care m-am programat și aștept cuminte să vină ”șefu” cu recepția și să mă predea unui mecanic. Chiar dacă eram deja acolo, dar totuși nu mai devreme de ora programată, vine un mecanic (tânăr) și cu toate că e încă tânăr…și-a însușit deja aroganța și superioritatea specifică breslei.
O ridică pe elevator, începe să desfacă…și în curând vine și verdictul: ”alternatorul, bate ceva în el, rulmentul sau periile”. Ok, întreb ce e de făcut, care e calea de urmat și mi se spune că nu ține de ei, că acolo e doar service de mecanică auto și că e nevoie de un electrician auto care să repare alternatorul. Aștept să mi se recomande unul și pentru că nu primesc recomandarea așteptată întreb eu. ”Da, este unu la vreun kilometru, lucrăm cu el, am mai trimis și ieri un alternator și s-a rezolvat, mergeți acolo” sunt îndemnat eu.
Și pentru că deja trecea vremea iar problema mea nu era încă rezolvată, achit constatarea fără să primesc bon fiscal și plec resemnat spre electrician. Ajung și mă bucur că nu e aglomerat, ”m-am scos” mă gândesc eu revigorat. Patronu îmi face semn să bag mașina într-o boxă a atelierului și mă dojenește nervos pentru că mă mișc prea lent coborând panta și ocolind crevasele ce duc fatidic spre atelier. Frec cu scutul într-un șleau și mă dojenește din nou, după ce tot el cu mai puțin de un minut înainte mă grăbea ”hai hai hai”. ”Aha, ai luat-o pe cea mai mare” sunt certat din nou.
Mă dă imediat pe mâna unui electrician (tot tânăr) și care fără să aștepte să îi comunic ce dureri am, mă și ia la rost ”ce, nu se aprinde becu, nu încarcă?”, mă holbez la el, el la mine și după ce îi explic că tocmai ce vin de la un mecanic care m-a trimis aici ca să reparăm alternatorul, moment în care îmi cade capul pe volan și se rotogolește pe preșul de la picioare…”aaaah, da asta e din aia cu șchepsis, trebuie desfăcut mult la ea, noi nu ne ocupăm, dacă ni-l aduceți într-o plasă, noi vi-l reparăm, mergeți la un mecanic”. Din tot ce mi-a spus, am reținut doar ”plasă”. Dau să mă împotrivesc și să îi spun că tocmai vin de la un mecanic auto, că ei m-au trimis aici, dă din umeri și îmi arată ieșirea.
E Vineri, zi scurtă, deja am pierdut două ore între baleiajul mecanic/electrician, nervos, umilit și descumpănit, mă întorc din nou la service-ul de mecanici, același service. Le explic că electricianu nu știe, nu poate sau nu vrea să îl dea jos și că să îl dea ei. Mă întreabă dacă am rezervare, le spun că da, ei îmi spun că nu, că nu am, că rezervarea aia a expirat și că oricum a fost doar pentru ”constatare”. Îi spun că nu a fost doar pentru constatare ci pentru rezolvarea completă a problemei. Îmi arată ceasu și primesc din nou un ridicat din umeri ”veniți Miercuri dimineața la ora 9”. Cu Luni și cu Marți ce s-a întâmplat, de ce Miercuri? Mi se face semn să eliberez gangul căci alți clienți stau la coadă.
Plec descumpănit ca să cutreier orașul în căutarea de un service capabil să îmi rezolve problema fără ca să mă plimbe ca pe prost. La încă 3 serviceuri, scenariul se repetă ”dacă mi-l aduceți în plasă îl reparăm”, nu mă pot abține și întreb, ”dar dacă îl aduc într-o geantă?” Mi se rânjește sarcastic, ”bine că ești tu deștept”. E deja weekend, e cald, lumea nu are chef să lucreze. La un service, un electrician tânăr (calfă), novice și dornic de muncă se oferă să mi-l dea jos și să mi-l repare, când val vârtej din burta unei mașini, vine șeful lui și îi dă peste mână. ”Aici e de muncă, trebuie elevator sau canal, nu merge așa ușor”. Dar eu vreau să muncesc pare să spună tânărul învățăcel. Degeaba, n-ai cu cine. Mi se face semn să merg la atelierele de mecanici, unde doi mecanici fumează la umbră plictisiți. ”Săptămâna viitoare mai treceți pe aici” e laitmotivul începutului de weekend și sfârșitului de vară.
Da, vrem o țară ca afară. Dar țara o fac oamenii, oamenii cum îi schimbăm? Cum schimbăm mentalități, metehne, oroganțe, fițe și figuri? Dar banii sunt buni și până la urmă totul se rezumă la ei. Dar ce servicii oferim pentru acei bani, cum înțelegem să ne conducem afacerea, să ne tratăm clienții…doar cu bătaie de joc, miștocăreală și dispreț? Atunci bine, ipocriților! Falimentul vă așteaptă.
