Acasă Declarații După ce a aflat că vor să ”renunțe” la el, arogantul băsist Cîrstoiu, se dă victimă: ”Indiferent ce spun unii sau alții, acesta sunt eu”

După ce a aflat că vor să ”renunțe” la el, arogantul băsist Cîrstoiu, se dă victimă: ”Indiferent ce spun unii sau alții, acesta sunt eu”

0
0
301

După ce a aflat că vor să ”renunțe” la el, arogantul băsist Cîrstoiu, se dă victima alianței: ”Indiferent ce spun unii sau alții, acesta sunt eu”.

”Indiferent ce spun unii sau alții, acesta sunt eu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul Alianței electorale PSD PNL la funcția de Primar General al Municipiului București a publicat recent, pe pagina sa de Facebook, o scurta prezentare a sa, în contextul în care, marți, 16.04 a.c., zvonurile despre retragerea sa, din competiția pentru Capitală, au luat amploare.

”Am fost un mic tocilar în liceu, pentru că mi-a plăcut să învăț și-mi plăcea să fiu mereu de nota 10 în familie. În familie era dorința acerbă a mamei de a mă duce spre drept, pentru că așa era bunicul. N-am ascultat și m-am dus pe medicină, pentru că asta mi-a plăcut.

”E pentru prima oară când un spital se transformă în brand”

Mi-a plăcut să îngrijesc oameni, să le dau sănătate, să le dau liniște, să le dau o viață bună. Păi dacă oamenii din spital nu-și amintesc de mine ca omul care a schimbat spitalul? Păi da, l-am schimbat pentru că e pentru prima oară când un spital se transformă în brand.

”Ce am făcut? Am făcut un spital public de medicină dentară, am făcut un ambulator nou la Chitila, am construit un buncăr de radioterapie ca bolnavii de cancer să-și găsească, în final, o soluție corectă în București.

Ori gândiți-vă că în spitalele astea noi, care stau sub brandul Spitalul Universitar, vin doctori tineri.

Eu asta am vrut: să creez locuri de muncă și să atrag tinerii care termină specialitatea în aceste spitale.

”Viața nu e compusă din sertare”

Când ai un devotament public față de pacienții unui spital, față de comunitate, față de o comunitate mult mai mare, cum e Capitala, atunci viața nu-ți mai aparține. Nu e făcută de sertare diferite, care nu comunica unele cu altele. Așa am zis, OK. Până la urmă, degeaba faci un om bine dacă duci într-un mediu în care stresul pentru el este fundamentat”, explica doctorul Cătălin Cîrstoiu.

Liderii Coaliției așteaptă ca medicul Cîrstoiu să se retragă singur din campania pentru alegerile din București, înainte de ziua de luni, când, așa cum au susținut la întrebările puse de presă, ar trebui să i se depună oficial candidatura. Surse politice au declarat în ședința Coaliției PNL PSD, cei care au avansat varianta înlocuirii lui Cîrstoiu au fost liderii PSD. Potrivit surselor citate, Marcel Ciolacu le-ar fi spus liberalilor că ”electoratul PSD nu are o problemă cu Piedone”.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce Ciucă, i-a cerut lui Lasconi să se retragă, Rareş Bogdan sare în apărarea ostașului: ”Exclus un tandem Ciucă-Lasconi, nu a fost în stare să asfalteze o stradă”

Facebook 8 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce Ciucă, i-a cerut lui Lasconi…