
Prim-ministrul Nicolae Ciucă, a făcut astăzi o serie de precizări, despre pachetul de măsuri pregătit de Guvern, pentru reducerea facturilor la energie și despre ridicarea restricțiilor.
„Suntem aproape de finalizarea pachetului de măsuri la nivelul guvernului pentru a continua măsurile de protecție a populației și a economiei față de evoluția prețurilor la energie și gaze„, a precizat Nicolae Ciucă, astăzi, la începutul ședinței de Guvern.
„Am avut analize desfășurate la nivelul ministerelor energiei, finanțe, mediu, muncă, economie, antreprenoriat și turism și, desigur, întâlnirile și discuțiile în cadrul comitetului interministerial.
Am avut de asemenea întâlnire la nivelul coaliției, măsurile sunt în principiu finalizate. Mâine urmează să desfășurăm o nouă întâlnire în cadrul comitetului interministerial, urmând ca apoi să comunicăm aceste măsuri care vin să asigure un set de mecanisme astfel încât protejarea populației și a economiei să se realizeze pe o perioadă mai lungă de timp„, a adăugat premierul.
Liderii partidelor din coaliția de guvernare au ajuns la un acord de principiu pentru înjumătățirea accizei la carburanți, la inițiativa ministrului finanțelor publice, Adrian Câciu. Alte măsuri vizează prețurile la energie după 1 aprilie.
Nicolae Ciucă vine cu vești bune privind valul 5 al pandemiei de Covid. Premierul României a anunțat că, ținând cont că am intrat pe o pantă descendentă în ceea ce privește numărul infectărilor, la începutul lunii martie va urma o serie de relaxări.
Premierul Ciucă a spus că a avut o discuție cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și că urmează o analiză serioasă pentru a reduce restricțiile anti-Covid.
”Urmează o analiză la nivelul Ministerului Sănătății. Au avut loc aceste evaluări. E foarte clar că în momentul de față, în ceea ce privește valul 5, am intrat pe o linie descendentă și am discutat cu domnul Rafila, urmând ca în perioada următoare, ținând cont de faptul că la începutul lunii martie urmează să își înceteze efectele hotărârea de guvern, să avem o analiză concretă și să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situației.
Sigur că există foarte multe așteptări din partea populației. Ieri am avut peste 14.000 de infectări, avem în continuare peste 1.000 de oameni la ATI, dar, așa cum am înțeles de la domnul ministru, există speranța ca în perioada următoare această tendință să fie descrescătoare, ceea ce poate genera un alt set de măsuri pe care să-l avem în vedere”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern.
La rândul său, ministrul Rafila spunea marți că, în următoarele trei săptămâni, România va ajunge la un număr de cazuri cu doar trei cifre, în condițiile în care acum avem peste 10.000 de infectări zilnice.
”Aşa cum observaţi, trendul descrescător se menţine. Înregistrăm o scădere a numărului de decese. Numărul cazurilor din ATI e cantonat în jurul a 1.100 de persoane. E un număr important.
Vrem să realizăm un calendar de ridicare a restricțiilor. Lucrul care este mai relevant pentru noi se referă la media săptămânală a cazurilor de deces. Media săptămânală în valul patru 473. Cea mai mare în acest val a fost de 128 de decese.
Am intrat pe un trend descrescător. Rata de pozitivitate a scăzut de la 30% la sfârşitul lunii ianuarie la 19,5%, o scădere semnificativă.
Peste 95% din totalul îmbolnăvirilor sunt cu tulpina Omicron. Această evoluţie va încheia şi acest cinci val. Cred că în următoarele trei săptămâni putem să discutăm despre revenirea la valori scăzute. În ceea ce priveşte ATI, ar fi scăderea sub 50% a paturilor de la ATI, adică sub 900 de cazuri ATI. Acest lucru să fie corelat cu un trend descrescător.
În următoarele trei săptămâni o să ajungem la un număr de cazuri doar cu trei cifre în raportarea zilnică”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
”Am spus că urmează să avem o analiză după data de 15 februarie, la nivelul Ministerului Sănătății și la nivelul celorlalte instituții implicate în gestionarea crizei pandemice. Au avut loc aceste evaluări. Este foarte clar că, în momentul de față, în ceea ce privește valul 5, am intrat pe o linie descendentă. Am discutat cu domnul ministru Rafila, urmând ca în perioada imediat următoare, așa cum am înțeles de la domnul ministru, există speranța ca în perioada următoare să avem o scădere, ceea ce probabil ne va aduce în situația de a lua măsurile adecvate.”, a spus Nicolae Ciucă, în ședința de Guvern.
Ciucă, în privinţa plăţilor compensatorii către furnizorii de energie: Important este să ne respectăm angajamentele.
”Aş dori, domnule ministru Budăi, să ne prezentaţi o actualizare a evoluţiei plăţilor compensatorii la nivelul Ministerului Muncii şi, de asemenea, domnule ministru al Energiei, nivelul la care ne găsim pe evoluţia acestor plăţi pentru a putea să confirmăm că tot ceea ce am discutat şi ne-am angajat în dialogul nostru cu instituţiile şi societatea civilă se realizează.(…) Este importantă şi suma, valoarea ei, dar important este să ne respectăm angajamentele”, a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că începând de luni se fac plăţi, imediat ce sunt redepuse noile cereri de solicitare de sume.
”Aşa cum am informat, joi a avut loc ultima discuţie cu furnizorii din tot ce ţine de atribuţiile Ministerului Muncii, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială. Începând de luni, după repunerea noilor cereri de solicitare de sume, se fac plăţi. Ieri am avut 18 milioane, astăzi, până la ora intrării în Guvern, cât am discutat cu colegii de la ANPIS, avem trei furnizori cu 6,5 milioane, până în ora 13,00, când putem trimite la Trezorerie, lucrăm în continuare şi actualizăm oră de oră sumele. Ce este important de reţinut? Că începând de luni se fac plăţi, se ţine legătura cu furnizorii şi zi de zi, cum avem situaţiile înaintate de dumnealor şi verificările de rigoare, imediat punem în plată fără să mai aşteptăm cele 30 de zile, cum scrie în lege, pentru că ne dorim să închidem această acţiune cât mai repede”, a explicat Budăi.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat că la ministerul pe care îl conduce plăţile se fac săptămânal şi că în cazul IMM-urilor trebuie verificat ajutorul de minimis.
”La Ministerul Energiei au început plăţile în urmă cu două săptămâni. Săptămâna trecută au fost făcute plăţi făcute de 5 milioane lei, noi facem plăţi săptămânal. Vinerea se transmit la ordonanţare. Procedura de plată la Ministerul Energiei trebuie să ia în calcul inclusiv verificarea pentru întreprinderi mici şi mijlocii a ajutorului de minimis. De aceea, sumele sunt mai mici la solicitare decât pentru consumatorul casnic, dar trebuie să verificăm dacă au primit ajutor de minimis, regulamentul european ne obligă să facem acest lucru, dar facem faţă săptămânal, de aceea facem plăţi săptămânal”, a explicat Popescu.
