Acasă Externe Schimbare de paradigmă la Casa Albă? Statele Unite cer în privat Ucrainei, să accepte negocieri cu Rusia lui Vladimir Putin

Schimbare de paradigmă la Casa Albă? Statele Unite cer în privat Ucrainei, să accepte negocieri cu Rusia lui Vladimir Putin

0
0
294

Statele Unite cer în privat Ucrainei să se arate deschisă în mod public la negocierile de pace cu Rusia și să renunțe la refuzul de a dialoga cu această țară, până când Vladimir Putin pleacă de la putere, scrie The Washington Post.

Administraţia americană a preşedintelui democrat Joe Biden ar fi cerut Ucrainei, în privat, să se arate în mod public deschisă negocierilor cu Rusia şi să renunţe la refuzul de a dialoga cu administrația condusă de Vladimir Putin, scrie cotidianul american The Washington Post.

Potivit ziarului american, care citează surse la curent cu discuţiile interne, solicitarea Washingtonului nu are ca scop să oblige Kievul să se aşeze la masa negocierilor.

Mai degrabă decât o formă de presiune asupra Ucrainei, această strategie ar căuta să se asigure că executivul ucrainean îşi păstrează sprijinul de care are nevoie din partea altor naţiuni, care au de suferit din cauza războiului din Ucraina, prin inflaţie şi preţuri la energie în continuă creştere, potrivit The Washington Post.

Solicitarea Washingtonului nu are ca scop să oblige Kievul să se așeze la masa negocierilor, potrivit ziarului american. Mai degrabă decât o formă de presiune asupra Ucrainei, această strategie ar căuta să se asigure că executivul ucrainean îşi păstrează sprijinul de care are nevoie din partea altor naţiuni, care au de suferit din cauza războiului din Ucraina, prin inflaţie şi preţuri la energie în continuă creştere.

Interdicția președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de a negocia cu Vladimir Putin a generat preocupare în unele părţi din Europa, Africa şi America Latină, unde efectele războiului asupra costurilor la alimente şi combustibil se resimt cel mai acut, au recunoscut mai mulți oficiali americani și ucraineni.

Oboseala privind Ucraina este un aspect real pentru unii dintre partenerii noştri”, a declarat un oficial american sub protecţia anonimatului.

Zelenski a semnat un decret, în data de 4 octombrie, prin care declara imposibilă varianta negocierilor între Ucraina și Putin, dar lăsa ușa deschisă discuțiilor cu Rusia.

Am mai spus-o şi o spunem şi acum: Faptele vorbesc mai tare decât vorbele. Dacă Rusia este pregătită de negocieri, ar trebui să-şi oprească bombele şi rachetele şi să-şi retragă forţele din Ucraina. Kremlinul continuă să escaladeze acest război. Kremlinul a demonstrat că nu este dispus să se angajeze serios în negocieri chiar înainte de lansarea invaziei sale la scară largă în Ucraina”, a răspuns pentru Reuters un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. El a amintit de remarcile făcute de Zelenski cu câteva zile în urmă: ”Suntem pregătiţi pentru pace, pentru o pace dreaptă şi justă, o formulă despre care am vorbit de multe ori”.

Volodimir Zelenski a mai spus vineri poporului său: ”Lumea ştie care este poziţia noastră. Aceasta este respectarea Cartei ONU, respectarea integrităţii noastre teritoriale, respectarea poporului nostru”.

Consilierul pe probleme de securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, care a fost în vizită în Kiev, a spus că toate ţările puternic industrializate din G7 (SUA, Germania, Canada, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit) ”vor pace”, după cum se desprinde de altfel şi din ultima lor declaraţie comună.

Din perspectiva noastră, conversaţia pe care trebuie să o avem în interiorul comunităţii internaţionale şi în privinţa sprijinului pentru Ucraina este care sunt termenii pentru o pace durabilă şi justă”, a declarat Sullivan, potrivit unei transcrieri trimise sâmbătă EFE.

În 4 octombrie, Zelenski a semnat un decret prin care declara oficial drept „imposibilă” perspectiva oricărui tip de negocieri între Ucraina şi Putin, dar lăsa uşa deschisă discuţiilor cu Federaţia Rusă. Consiliul Naţional al Securităţii al Casei Albe nu a comentat cu privire la acurateţea relatării.

În discursul său nocturn adresat vineri poporului ucrainean, Zelenski a adăugat: „Lumea ştie care este poziţia noastră. Aceasta este respectarea Cartei ONU, respectarea integrităţii noastre teritoriale, respectarea poporului nostru„.

Întrebată de EFE, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe a refuzat să comenteze informaţia publicată de The Washington Post

Sullivan a reiterat totodată că SUA nu vor accepta ca Rusia să rămână cu teritoriile pe care le-a smuls de la Ucraina prin forţă sau prin intermediul unor aşa-zise referendumuri care au fost puse sub semnul întrebării de comunitatea internaţională.

Încarcă mai mult
Load More In Externe
Comments are closed.

Vezi Și

Donald Trump dă de înțeles că SUA s-ar putea implica în conflict și cere Iranului să se predea: ”Știm exact unde se ascunde ayatollahul Khamenei”

Facebook 80 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Donald Trump dă de înțeles că SUA s…