Motivarea CCR: pentru secretizare averilor: ”Declarațiile de avere trebuie ținute la secret pentru că Inteligența Artificială poate crea modele comportamentale”.
Curtea Constituțională a României a publicat, miercuri, motivarea deciziei prin care declarațiile de avere sunt trecute la secret. Acestea vor fi depuse doar la Agenția Națională de Integritate și nu vor mai fi publice. De asemenea, cei care completează declarațiile de avere nu vor mai fi obligați să treacă veniturile soțului/soției sau copiilor.
Printre argumentele pe care Curtea le prezintă în motivare se numără pericolul Inteligenței Artificiale.
”Textul Constituției se opune unei prelucrări în masă a datelor cu caracter personal prin publicarea declarațiilor de avere cu consecința expunerii persoanei unei nejustificate atenții publice. Curtea subliniază că dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială face posibilă crearea unor modele și tipare comportamentale personalizate în raport cu fiecare declarant în parte, ceea ce, coroborat cu abundența informațiilor private devoalate, prin efectul legii, în spațiul public, prezintă un risc în sensul desconsiderării demnității umane și a individualității persoanei, fragilizând până la anulare protecția constituțională de care aceasta trebuie să se bucure în privința vieții sale private”, se arată în motivarea Curții.
Potrivit judecătorilor CCR, publicarea declarațiilor de avere ”relevă o expunere și o diseminare în masă a datelor cu caracter personal pentru un număr considerabil de cetățeni, creând o vulnerabilitate din perspectiva protecției dreptului la viață privată al acestora”.
”Livrarea unei asemenea cantități excesive și în masă de date cu caracter personal în spațiul public, pe internet, estomparea scopului urmărit inițial prin provocarea unei forme de curiozitate publică și de lecturare a acestor declarații, expunerea declarantului unei atenții publice nerezonabile, precum și stocarea datelor și declarațiilor de avere pe un interval de timp extensiv pe internet demonstrează cu prisosință că echilibrul care trebuie să caracterizeze relația dintre cele două drepturi fundamentale antereferite este afectat. Toate acestea relevă o expunere și o diseminare în masă a datelor cu caracter personal pentru un număr considerabil de cetățeni, creând o vulnerabilitate din perspectiva protecției dreptului la viață privată al acestora. Practic, o bază de date cuprinzând informații sensibile ale cetățenilor este disponibilă oricând, oriunde și oricui, ceea ce echivalează cu înlăturarea de plano a garanției constituționale a protecției datelor cu caracter personal, element intrinsec al substanței dreptului la viață privată al persoanei”, se arată în decizia CCR.
”În aceste condiții, Curtea apreciază că dispozițiile criticate nu asigură un just echilibru între cele două drepturi fundamentale aflate în concurență. Astfel, nevoia de informare a publicului și necesitatea controlului averilor nu pot conduce la o ingerință disproporționată în viața privată a persoanelor asupra cărora poartă obligația de declarare a averilor, în contextul mai sus arătat fiind justificat să primeze obligația constituțională a autorităților statale de a nu aduce atingere vieții private”, se mai arată în motivarea Curții.
Potrivit motivării, trei judecători ai CCR, Iulia Scântei, Livia Stanciu și Mihaela Ciochină au avut opinii separate. Decizia a fost luată de CCR cu majoritate.
În document, judecătorii mai invocă și pericolul AI: ”(…) dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor informaționale de tipul inteligenței artificiale și al proliferării amenințărilor la adresa securității juridice a persoanei prin utilizarea la scară largă a acestor informații sensibile”.
Motivarea judecătorilor poate fi consultată integral aici.
În document se arată că declarația de avere întocmită pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informații referitoare strict la persoana declarantului:
”În acest sens, Curtea reține că în cauza de față se critică faptul că textul de lege menționat impune întocmirea declarațiilor de avere pe propria răspundere, deși acestea cuprind, pe lângă drepturile şi obligaţiile declarantului, și pe cele ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere. Față de acest conținut normativ al art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, Curtea subliniază că,
prin ipoteză, declarația pe propria răspundere nu poate să vizeze decât informații referitoare strict la persoana declarantului, pentru care acesta își poate asuma răspunderea, în mod direct și individual. Declarația pe propria răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, nimeni neputând fi ținut răspunzător din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane. De altfel, însăși Legea nr.176/2010 precizează, în art.3 alin.(1), că declaraţiile de avere reprezintă acte personale”.
”Curtea reține că instituirea obligației de a declara nu doar drepturile și obligațiile proprii, ci și pe cele ale soțului/soției implică asumarea răspunderii personale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv soț/soție”.
Motivarea CCR mai arată că unul dintre soți poate fi în situația în care nu cunoaște bunurile copiilor, în cazul în care soții sunt separați, iar fostul partener poate refuza îi comunice bunurile copilului.
CCR aduce în discuție și situația în care soțul/soția are obligația de a păstra confidențialitatea venitului și vorbește despre un ”viciu de concepție”:
”Tot astfel, există situații în care veniturile obținute de soț sunt protejate de o clauză de confidențialitate, care se impune și cu privire la declarant, în sensul că acesta din urmă, chiar în calitate de soț, nu va avea dreptul să cunoască aceste venituri, astfel că survine, într-un astfel de caz, consecutiv, imposibilitatea comunicării acestor date în vederea completării declarației de avere, pentru că venitul confidențial nu va putea fi cunoscut de declarant, în calitate de soț al persoanei care obține veniturile aflate sub protecția confidențialității, aceasta făcând parte dintre modalitățile de evitare a divulgării respectivului venit”.
”(…) prevederile legale menționate conțin un viciu de concepție, care, pe de o parte, afectează logica reglementării și, pe de altă parte, ignoră situații care pot apărea în practică, în care obligația este imposibil de realizat”.
Curtea Constituțională mai invocă și dreptul la demnitate și viață privată amintind de o decizie a CCR din 2007 care susținea că publicarea declarațiilor de avere și interese pe paginile de internet ale instituțiilor este neconstituțională.
CCR mai spune că în 2010, Parlamentul a modificat legea, dar doar prins prisma anonimizării adreselor și informațiilor cu caracter personal, fapt care încalcă legea fundamentală în stat:
”Curtea a constatat că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art.1 alin.(3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art.16 alin.(2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art.1 alin.(5) că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, considerent care își menține valabilitatea în situația actuală”.
”Ca atare, Parlamentul nu și-a îndeplinit obligația de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale, nesocotind decizia Curții Constituționale”.
CCR amintește și de persoanele ale căror imobile pot fi identificate pentru că sunt situate în comunități mici. De precizat că declarațiile de avere reprezintă o sursă esențială de informații pentru jurnaliștii de investigații, care pornind de la informațiile din declarațiile de avere sau interese au reușit să demonstreze relații transpartinice, legături între oameni de afaceri conectați la bani publici și politicieni sau să demonstreze averi pe care angajații la stat nu le pot justifica din venituri și exemplele pot continua:
”Curtea reține că anonimizarea elementelor menționate în textul de lege criticat nu este suficientă pentru asigurarea confidențialității și protecției datelor cu caracter personal și, implicit, pentru protecția vieții private și a demnității umane, ca valoare fundamentală, consacrată și ocrotită la nivel constituțional. Astfel, pe de o parte, nu se poate nega faptul că, nu de puține ori, cunoașterea localității în care sunt situate imobilele permite cu ușurință identificarea imobilelor deținute de declarant și membrii familiei, cu toate că adresa exactă a acestora este anonimizată, potrivit textului criticat. Este, de exemplu, cazul persoanelor care locuiesc în localități reduse ca dimensiuni, în care comunitățile locale sunt restrânse, iar informațiile de acest tip sunt de notorietate. Curtea reține că nu numai denumirea străzii și numărul imobilului de pe respectiva stradă sunt date cu caracter personal ce nu pot fi divulgate în mod public prin raportare la patrimoniul personal al declarantului, ci și localitatea în care este situat mobilul este o astfel de dată prin raportare la persoana acestuia”.
Motivarea mai vorbește despre ”fragilizarea securității” persoanei care își face publică declarația de avere și dă exemple de state din UE în care documentul fie nu e public, fie angajații la stat nu au obligația depunerii declarațiilor de avere:
”Astfel, de exemplu, în Belgia – declarația de avere se păstrează în plic închis; în Franța – declarația de avere este nepublică, cu excepția celei a membrilor Guvernului, a senatorilor, a deputaților, a membrilor Parlamentului European, a membrilor Colegiului Înaltei Autorități pentru Transparența Vieții Publice, a președintelui Republicii, a candidaților la funcția de președinte; în Germania – nu există obligația funcționarilor publici de a-și declara averea; în Portugalia – declarația de avere poate fi consultată în mod liber de orice cetățean; în Slovenia – declarația de avere este disponibilă public în partea referitoare la veniturile și bunurile obținute în perioada ocupării unei funcții publice sau a desfășurării unei activități și în termen de un an de la încetarea funcției sau activității”.
Prin urmare, CCR a admis cu majoritate excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laura Dumitrița Chițan în dosarul nr. 45/301/2018 al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Opinie separată au făcut judecătoarele Iulia Scântei, Livia Stanciu și Mihaela Ciochină. Ele au arătat în principal, că publicarea declarațiilor de avere și de interese pe site-ul instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea declarantul și pe cel al Agenției Naționale de Integritate nu contravine art.26 (dreptul la viața intimă, familială și privată) din Legea fundamentală.
Livia Stanciu și Mihaela Ciochină au amintit de o decizie a CCR din 2014 prin care a fost statuat faptul că ”soluția legislativă a publicării declarațiilor de avere și de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenției Naționale de Integritate de asigurare a integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenire a corupției instituționale (…)”.
Ele au amintit mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, între care una care a aprobat publicarea și accesul pe internet la declarații, argumentând că ”publicul larg are un interes legitim în a se asigura că politica locală este transparentă, iar accesul pe internet la declarații face ca accesul la astfel de informații să fie eficient și ușor. Fără un astfel de acces, obligația nu ar avea nicio importanță practică sau incidență reală asupra gradului de informare a publicului cu privire la procesul politic”.
Judecătoarea Iulia Scântei amintește de asemenea despre corupție și o decizie CCR anterioară prin care ”Curtea a constatat, pe de o parte, că soluţia legislativă a publicării declaraţiilor de avere şi de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi de prevenire a corupţiei sistemice din instituțiile și autoritățile publice (…)”.
Iulia Scântei amintește și de angajamentele României în fața partenerilor internaționali privind eradicarea corupției și garantarea integrității din instituțiile publice, dar și de prevederile OCDE:
”În al treilea rând, soluția de neconstituționalitate a publicării declarațiilor de avere și de interese nesocotește angajamentele internaționale asumate prin convenţiile şi tratatele internaţionale semnate şi ratificate de România în domeniul asigurării integrității în funcția publică și combaterii corupției”.
”Cu excepția a trei state – Belarus, Kazakhstan și Kosovo care restricționează integral accesul publicului la declarațiile de avere ale funcționarilor publici pe motivul confidențialității informațiilor – studiul OCDE precitat evidențiază regula publicării acestor declarații, de majoritatea statelor lumii, chiar dacă sunt stabilite și excepții, condiții de acces sau limitări exclusiv parțiale, justificate de criterii obiective, scopuri legitime și raționale”.
