
După scremușagul evident a ultimelor 3 zile și nopți, PMP nu a reușit să fie strecurat în Parlament pe ușa din dos pentru a folosi majorității PNL-USR-PLUS-UDMR. Astfel, Eugen Tomac a anunțat, miercuri, că și-a dat demisia din funcția de președinte al PMP, după ce partidul nu a trecut pragul electoral.
”În democrație este absolut esențial să privești cu realism și responsabilitate spre rezultate”, a spus, miercuri, Eugen Tomac, care și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PMP, după ce partidul nu a intrat în Parlament în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie
Eugen Tomac a mai declarat că politica e „un joc de echipă și trebuie să o privim cu maximă seriozitate și responsabilitate inclusiv în ce privește rezultatul”.
Am luat decizia de a-mi asuma acest rezultat care ne mulțumește, dar în politică trebuie să privești viața în ochi așa cum este. Prin urmare, mi-am depus demisia din funcția de președinte PMP. Eugen Tomac: ”Avem un scor de 4,94%. Acolo unde avem zero voturi sau avem membri care spun că au votat și nu se regăsesc, am făcut contestații – peste 1.900 de contestații la BEJ-uri și BEC. Suntem conștienți de evoluția rezultatului și așteptăm cu mult interes modul cum vor fi soluționate aceste solicitări care sunt legitime și necesare”, a mai spus Tomac. De asemenea, Tomac a anunțat că Marius Pașcan va fi președinte interimar al PMP, iar în perioada următoare vor organiza un nou congres.
