
Petrov culege roadele prezidențialelor, CCR decide să-i dea înapoi lui Băsescu privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea.
CCR decide să-i dea înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a câștigat marți la Curtea Constituțională o contestație față de decizia de a i se lua toate drepturile de fost președinte după ce fusese dovedit definitv și irevocabil colaborator al fostei securități.
CCR a decis, cu unanimitate de voturi, că modificările aduse Legii 406/2001 sunt neconstituționale, iar Traian Băsescu își recâștigă drepturile pe care le-a avut calitatea de șef al statului român.
”Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.243/2021 pentru modificarea art.1 alin.(3) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind contrară prevederilor constituționale art.1 alin.(5) privind principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale art.15 alin.(2), din perspectiva lipsei dispozițiilor tranzitorii, precum și a caracterului retroactiv al acestei legi”, potrivit comunicatului de presă.
Totodată, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.(l) lit.t) și art.14 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, întrucât, în virtutea dispozițiilor art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, nu are competența de a modifica sau completa dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și nici nu este competentă să controleze constituționalitatea unei interpretări date de o anumită instanță judecătorească textelor legale criticate cu soluționarea în fond a cauzei.
Fostul președinte Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională, prin intermediul Curţii de Apel Bucureşti, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i s-au retras privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, printre care o vilă de protocol și protecţia SPP, în urma deciziei privind calitatea sa de colaborator al Securităţii.
Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională, prin intermediul Curţii de Apel Bucureşti, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, printre care şi vilă de protocol de la RA-APPS şi dispozitiv de protecţie al SPP, în urma deciziei privind calitatea sa de colaborator al Securităţii.
Curtea de Apel Bucureşti a admis o cerere a lui Traian Băsescu şi a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate privind faptul că foştii preşedinţi îşi pierd privilegiile dacă au în justiţie o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă. Sesizarea a fost depusă în 2022.
Conform legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
- folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
- o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
- pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
În martie 2022, Traian Băsescu a decis definitiv că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei securități.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat în septembrie 2019 calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. Dosarul în care CNSAS cere constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat în mai 2019 la Curtea de Apel Bucureşti.
Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare care conţine descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât şi cele redactate de ofiţerul de Securitate în urma discuţiilor cu „sursa”, istoricul dosarului şi corespondenţa dintre diverse instituţii.
De la momentul depunerii dosarului, în presă au apărut numeroase documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, inclusiv nume ale celor despre care ar fi dat informări sub numele de cod Petrov.
Motivarea CCR
”În aceeași ședință, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a decis:
– Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.243/2021 pentru modificarea art.1 alin.(3) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind contrară prevederilor constituționale art.1 alin.(5) privind principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale art.15 alin.(2), din perspectiva lipsei dispozițiilor precum și a caracterului retroactiv al acestei legi.
Totodată, 5 / 7 cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.(l) lit.t) și art.14 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, întrucât, în virtutea dispozițiilor art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, nu are competența de a modifica sau completa dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și nici nu este competentă să controleze constituționalitatea unei interpretări date de o anumită instanță judecătorească textelor legale criticate cu soluționarea în fond a cauzei.”, se arată în comunicatul CCR.
Dispoziția legală contestată, introdusă în 2021 și aplicată din 2022, prevedea că foștii șefi de stat nu mai pot primi anumite beneficii dacă a fost stabilit prin hotărâre definitivă că au avut legături cu fosta Securitate.
