Acasă Externe Emmanuel Macron, din ce în ce mai departe de țarul Putin, avertizează: ”Dacă Ucraina pierde războiul, Rusia va amenința România și Moldova”

Emmanuel Macron, din ce în ce mai departe de țarul Putin, avertizează: ”Dacă Ucraina pierde războiul, Rusia va amenința România și Moldova”

0
0
103

Emmanuel Macron a din ce în ce mai departe de țarul Putin, avertizează: ”Dacă Ucraina pierde războiul, Rusia va amenința România și Moldova”.

Macron a stricat prietenia cu Putin şi avertizează: ”Dacă Ucraina pierde războiul, Rusia va amenința România și Moldova”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron trage un semnal de alarmă, într-un interviu, joi, la posturile TF1 şi France2, cu privire la o eventuală victorie a Rusiei în Ucraina şi cu privire la faptul că Vladimir Putin ar putea ”să nu se oprească acolo” subliniind că ”securitatea Europei şi francezilor se joacă acolo”, în Ucraina.

Emmanuel Macron ar putea trimite trupe la Odesa. „România, Moldova și Polonia, în pericol imediat dacă pierdem Ucraina”, a declarat președintele francez cu o zi înainte de a se întâlni la Berlin cu cancelarul german Olaf Scholz, într-un efort de a reduce tensiunile cu privire la Ucraina.

”Dacă Rusia ar învinge, viaţa francezilor s-ar schimba”, avertizează Macron. ”Noi am suportat deja consecinţele acestui război în viaţa noastră de zi cu zi”, continuă el, evocând ”disfuncţionalitatea spitalelor noastre”, preţul gazelor” naturale, ”costul cerealelor” şi ”perturbarea economică”.

”Dacă Rusia învinge în acest război, credibilitatea UE va fi redusă la zero”, avertizează şeful statului francez.

Emmanuel Macron, președintele Franței: ”Dacă lăsăm Ucraina să piardă acest război, atunci Rusia va amenința cu siguranță Moldova, România și Polonia”.

Și ministrul german de Externe a menționat România când a vorbit despre cât de important este sî împiedicîm victoria Rusiei. Annalena Baerbock, ministrul german: ”În fiecare zi, Ucraina apără pacea polonezilor, balticilor, finlandezilor, românilor și norvegienilor, care nu locuiesc în inima Europei, ca noi, dar ale căror țări au granițe directe cu Ucraina sau cu Rusia. Nu le-am luat îngrijorările în serios până acum în Germania. Lucrul acesta nu trebuie să se mai întâmple”.

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Elabe pentru BFMTV, publicat joi, 61% dintre francezi consideră că Vladimir Putin este o ameninţare reală la adresa Franţei.

Cel care a lansat Războiul din Ucraina la 24 februarie 2022 ar putea încălca alte frontiere, consideră cei chestionaţi, dintre care 60% cred că Putin va ataca un stat membru NATO – ţările vecine Findalna, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia – în următorii ani.

Alţi 23% dintre cei intervievaţi consideră că nu se va întâmpla acest lucru.

Potrivit acestui sondaj, 57% dintre cei chestionaţi consideră că Emmanuel Macron greşeşte ridicând tonul împotriva Rusiei şi îndemnând aliaţii la un ”salt”.

Ei consideră că acest lucru creează dezacorduri între aliaţi şi a crescut tensiunile între Franţa şi Rusia.

Aproximativ 70% dintre alegătorii lui Emmanuel Macron îi susţin, însă luările de poziţie.

Emmanuel Macron a fost îndemnat în acest interviu să explice o eventuală trimitere de trupe în Ucraina. El şi-a justificat declaraţia de la sfârşitul lui februarie, potrivit căreia o trimitere în Ucraina a unor trupe la sol din Occident nu trebuie să fie exclusă, provocând indignarea opoziţiei, atunci când a argumentat că Kremlinul şi-a schimbat tonul.

Situaţia în Ucraina ”s-a schimbat la începutul acestui an”, declarară el joi. ”Există o escaladare a Rusiei”, subliniază el.

”Contraofensiva ucraineană nu s-a desfăşurat aşa cum ar fi trebuit” să se desfăşoare, argumentează Emmanuel Macron. ”Ei au limite în privinţa oamenilor, în privinţa obuzelor”, enumeră el.

În schimb, ”aveţi un Kremlin” care şi-a ”înăsprit tonul”, continuă el.

El evocă atacuri cibernetice efectuate de Rusia ”împotriva spitalelor franceze” şi o multiplicare a atacurilor ruseşti pe teritoriul ucrainean. În faţa acestei ”escaladări” a Moscovei, ”noi trebuie să spunem că suntem pregătiţi să răspundem”, subliniază el.

”Acest început al lui 2024 trebuie să fie al unui salt”, instă preşedintele francez.

Dacă Rusia câștigă acest război, credibilitatea Europei va fi redusă la zero, iar securitatea continentului ar fi ”în joc”.

Macron a adăugat ulterior într-un videoclip pe rețelele de socializare că Moldova, România și Polonia ar putea fi sub amenințare imediată dacă Ucraina ar pierde războiul, iar în extensie întreaga Europă.

”A ajuta Ucraina înseamnă în primul rând a ajuta o țară care este atacată la granițele sale, o țară care este europeană. O țară a cărei suveranitate este pusă în discuție, a cărei securitate este amenințată.

Dacă lăsăm Ucraina să piardă, atunci, cu siguranță, Rusia va amenința Moldova, România, Polonia, nu va mai fi posibilă nicio securitate europeană”, a declarat Macron.

Președintele francez Emmanuel Macron s-a deplasat vineri la Berlin pentru a se întâlni cu cancelarul german Olaf Scholz, într-un efort de a reduce tensiunile cu privire la Ucraina, au declarat oficiali germani și francezi la nivel înalt.

Apogeul acestei tensiuni a venit în momentul în care Macron a refuzat să excludă posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Mai mult, într-un cerc restrâns, președintele francez a anunțat că va trimite trupe la Odesa, potrivit Le Monde.

”În orice caz, va trebui să trimit niște trupe la Odesa anul acesta sau la anul. Nimic nu poate fi exclus din punct de vedere al dinamicii”, ar fi spus președintele Franței.

Ministrul Apărării, Sebastien Lecornu, a spus că aceasta ar putea include deminarea și pregătirea soldaților ucraineni pe pământul ucrainean.

”Cu cât Ucraina are nevoie să înroleze mai mult, să-și ridice armata, cu atât va fi mai mare nevoia de a intensifica pregătirea”, a adăugat el.

El a mai anunțat că trei companii franceze vor crea parteneriate pentru a produce și întreține arme și piese de schimb pe pământul ucrainean. Acestea sunt producătorul de drone Delair, Nexter, filiala franceză a companiei franco-germane KNDS care produce obuzierele Caesar livrate Kievului și Arquus, producător francez de echipamente militare terestre care are un contract de întreținere a vehiculelor blindate.

Scholz a respins vehement o astfel de idee. Ca și presiunile de a trimite rachete Taurus cu rază lungă de acțiune.

După întâlnirea personală dintre Scholz și Macron, va avea loc o discuție tripartită cu premierul Poloniei, Donald Tusk, marcând prima întâlnire a ”Triunghiului Weimar”, un format de dialog între cele trei țări.

Macron a amânat săptămâna aceasta o vizită planificată de mult timp în Ucraina, pe fondul tensiunilor cu aliații din cauza divergențelor privind trimiterea de trupe în Ucraina.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Curg banii pentru Kamala Harris, a înregistrat donații record într-o singură zi, cine ar putea fi vicepreședintele său dacă va fi nominalizată de democrați

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Curg banii pentru Kamala Harris, a înr…