
Danemarca și-a pus în stare de alertă infrastructurile energetice, adăugând că este „prea devreme” să precizeze cauzele acestor incidente, foarte rare.
Știrea zilei în presa europeană este că Nord Stream AG, operatorul gazoductului Nord Stream 1 ce leagă Rusia de Germania, a anunţat că sistemul său de conducte din Marea Baltică a suferit avarii „fără precedent” într-o singură zi.
Controversate și scoase din funcție din cauza războiului din Ucraina, gazoductele Nordstream care leagă Rusia de Germania au fost amândouă subit afectate de scurgeri neexplicate în Marea Baltică, au anunțat marți, 27 septembrie, autoritățile daneze și suedeze, trezind bănuieli de sabotaj, relatează Le Monde.
A doua zi după anunțul privind o scurgere în gazoductul paralel Nord Stream 2, gazoductul Nord Stream 1 care leagă Rusia de Germania este la rândul lui afectat de două foarte rare scurgeri de gaz în Marea Baltică.
Copennhaga și-a pus imediat în stare de alertă infrastructurile energetice, estimând însă că e „prea devreme” să se exprime despre cauzele acestor incidente simultane.
Obiect al unor înfruntări geopolitice în ultimele luni, cele două conducte exploatate de un consorțiu dependent de gigantul rus Gazprom nu sunt operaționale din cauza consecințelor războiului din Ucraina. Dar amândouă erau încă pline cu gaz.Kremlinul s-a declarat „extrem de ingrijorat”, estimând că nu trebuie exclusă nicio ipoteză, inclusiv cea a unui sabotaj.
Scurgerile din gazoducte sunt extrem de rare
După anunțarea luni seara de către consortiul care exploatează gazoductele a unei scăderi subite de presiune în Nord Stream 1, ministrul danez al climei și energiei, Dan Jorgensen, și autoritățile maritime suedeze au confirmat marți dimineața „alte două scurgeri în afara celei care afecta Nord Stream 2.
Toate trei sunt localizate în largul insulelor daneze Bornholm.Scurgerile din Nord Stream 1 au loc în afara apelor teritoriale, dar se găsesc una în zona economică exclusivă a Danemarcei, cealaltă în cea a Suediei.
„Scurgerile din gazoducte sunt extrem de rare și vedem deci un motiv să ridicăm nivelul de vigilență în urma incidentelor la care am asistat în ultimele 24 de ore„, a explicat într-un comunicat directorul Agenției daneze a energiei, Kristoffer Böttzauw, promițând „o supraveghere sporită a infrastructurilor critice din Danemarca„.
Nivelul de alertă a fost ridicat la portocaliu, al doilea cel mai ridicat. Măsuri concrete pentru creșterea securității uzinelor și instalațiilor vor trebui pune în aplicare de întreprinderile din sector.
„Nu pare o coincidență”
Construită în paralel cu gazoductul Nord Stream 1, conducta Nord Stream 2 era destinată dublării capacității de import de gaz rusesc în Germania. Dar punerea sa în funcțiune iminentă este suspendată, ca represalii pentru invadarea Ucrainei de către Moscova.
Gazprom a redus treptat volumele de gaz livrate prin Nord Stream 1 până la închidera completă a gazuductului la sfârșitul lunii august, acuzând sancțiunile occidentale de a fi întârziat reparațiile necesare conductei.
Autoritățile germane nu au făcut comentarii deocamdată. Dar, potrivit unei surse apropiate de guvernul german citate de cotidianul german „Tagesspiegel”, „totul se arată împotriva unei coincidențe„. „Nu ne putem imagina un scenariu care să nu fie un atac țintit„, a insistat această sursă.
Navigația pe o rază de 5 mile nautice (circa 9 kilometri) ca și survolarea pe o rază de un kilometru sunt interzise.Potrivit autorităților, incidentele sunt fără consecințe pentru securitatea sau sănătatea rezidenților insulelor daneze vecine Bornholm și Christianso.
Impactul asupra mediului ar trebui să fie local și limitat, potrivit primelor evaluări. Marți, prim-ministrul danez tocmai inaugurează împreună cu confrații săi norvegian și polonez Baltic Pipe, un gazoduct ce leagă Polonia de Norvegia trecând peste teritoriul și apele țării scandinave.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbeşte despre sabotaj în legătură cu scurgerile de gaze naturale din Nord Stream 1 şi 2.
”Orice perturbare deliberată a infrastructurii energetice europene este inacceptabilă şi va duce la cel mai puternic răspuns posibil”, a transmis oficialul european.
Ursula von der Leyen a anunţat, pe Twitter, că a discutat cu premierul danez, Mette Frederiksen, despre ”acţiunea de sabotaj Nord Stream”.
”Este primordial să investigăm acum incidentele, să obţinem claritate deplină asupra evenimentelor şi a motivelor”, a transmis preşedintele Comisiei Europene.
Scurgeri inexplicabile de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, la Marea Baltică, sunt cauzate de ”acte deliberate” şi nu de un ”accident”, a declarat, marţi seară, premierul danez, scrie AFP.
”Părerea clară a autorităţilor este că acestea sunt acte deliberate. Nu vorbim despre un accident”, a declarat Mette Frederiksen, la o conferinţa de presă a guvernului danez, fără a numi un suspect.
Pe lângă adâncimea apelor, concluzia de la Copenhaga se bazează în special pe faptul că găurile prin care scapă gazele sunt ”prea mari” pentru a fi de cauză accidentală şi că au fost provocate ”de detonări”, a detaliat ministrul Energiei, Dan Jørgensen.
Copenhaga estimează că scurgerile de pe conducte, nefuncţionale, dar pline cu gaz, ar trebui să dureze „cel puţin o săptămână” până când metanul care iese din conductele subacvatice se epuizează, potrivit lui Jørgensen.
Din cauza războiului din Ucraina, gazoductele Nord Stream care leagă Rusia de Germania sub Marea Baltică au fost ambele afectate de scurgeri spectaculoase, misterioase, precedate de explozii subacvatice care au alimentat suspiciuni de sabotaj.
Scurgeri de gaze naturale – neexplicate în acest stadiu – au fost descoperite de către autorităţile daneze şi suedeze atîât la Gazoductul Nord Stream 1, oprit de la începutul lui septembrie, cât şi la Nord Stream 2, care nu a fost dat niciodată în folosinţă, deoarece nu a primit autorizaţie din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia.
Explozii submarine au fost înregistrate înainte să înceapă să se scurgă gaze naturale din ele, ”foarte probabil cauzate de detonări”, potrivit Institutului suedez de Seismologie.
Moscova îl somează pe Joe Biden să spună dacă Statele Unite se află sau nu în spatele scurgerilor detectate în gazoductele Nord Stream din Marea Baltică, conform AFP.
”Președintele american este obligat să răspundă la întrebarea dacă Statele Unite și-au dus la îndeplinire amenințarea”, a scris miercuri, pe Telegram, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova.
Ea a făcut astfel referire la o declarație făcută de Joe Biden în luna februarie: ”Dacă Rusia invadează Ucraina, atunci nu va mai exista Nord Stream 2”.
Miercuri, Maria Zaharova a spus că președintele american ”ar trebui să fie responsabil pentru cuvintele sale”. ”Europa trebuie să cunoască adevărul”, a adăugat ea.
Este „stupid şi absurd” să suspectezi că Rusia s-ar afla în spatele scurgerilor masive detectate după exploziile care au avariat gazoductele Nord Stream, a susținut miercuri Kremlinul, în timp ce europenii denunţă un act de „sabotaj”.
„Era destul de previzibil” că unii vor declara că Rusia se află în spatele acestor scurgeri, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Previzibil, stupid şi absurd„, a adăugat el.
