Acasă Actualitate Iohannis şi Ciucă, cu ochii în fițuici, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, împreună cu ministrul francez al Apărării

Iohannis şi Ciucă, cu ochii în fițuici, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, împreună cu ministrul francez al Apărării

0
0
696

Klaus Iohannis şi Nicolae Ciucă, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, împreună cu ministrul francez al Apărării, Florence Parly.

La Mihail Kogălniceanu a participat şi ministrul francez al Apărării, Florence Parly, care se va întâlni cu militarii trimişi de Franţa în ţara noastră.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că prezenţa militarilor NATO pe teritoriul României reprezintă expresia cea mai concretă a coeziunii şi unităţii aliate.

Faptul că dumneavoastră sunteţi aici le va da românilor şi mai multă încredere că, indiferent de evoluţiile din perioada următoare, România beneficiază de garanţii de securitate şi de protecţie ca niciodată în istoria sa. Alături de colegii voştri, militarii români, sunteţi scutul de apărare a valorilor euroatlantice care ne unesc şi ne inspiră: democraţia, respectarea drepturilor omului şi statul de drept. Împreună, uniţi, vom apăra aceste principii şi valori”, a spus ”Top Gun” Iohannis.

El le-a urat militarilor succes în activităţile de pregătire şi în misiunile pe care le vor îndeplini. Mesajul a fost transmis de preşedinte în limbile română, engleză, franceză, germană şi italiană.

Iohannis a amintit, că România îşi va consolida propria capacitate de apărare prin creşterea cheltuielilor militare de la 2% din PIB, cât sunt în prezent, la 2,5%.

Această vizită are loc în clipe grele și dureroase. În urmă cu 4 zile, aviația noastră a fost greu încercată și a pierdut 8 militari. Transmit și pe această cale condoleanțe familiilor militarilor și întregul meu respect pentru tot ceea ce au făcut până acum în cariera lor.

Suntem recunoscători aliaților din NATO, împreună putem asigura securitatea tuturor cetățenilor.

Agresiunea militară declanșată de Rusia împotriva Ucrainei afectează fundamental și dramatic securitatea NATO și a Europeană.

Comunitatea internațională a răspuns unitar și rapid. Au fost luate măsuri pentru ajutorarea Ucrainei în fața acestei agresiuni, în care au fost uciși foarte mulți oameni, inclusiv foarte mulți civili. Pe de altă parte s-au adoptat sancțiuni extinse împotriva Rusiei și Belarusului.”, a spus Klaus Iohannis

Faptul că voi, soldații NATO, sunteți aici le va românilor încrederea că se bucură de protecție și garanții de securitate cum nu am avut niciodată în istorie.

Voi sunteți scutul de apărare al valorilor euro-atlantice: democrația, statul de drept, drepturile omului. Împreună, uniți, vom apăra aceste principii și valori.

Vă doresc succes în acțiunile de antrenament și în misiunile pe care le veți îndeplini.”, a mai transmis președintele.

Premierul Nicolae Ciucă a reafirmat poziţia Românei de a condamna ”în cei mai fermi termeni posibili invazia pe scară largă a Ucrainei” de către Rusia, el subliniind decizia aliaţilor din NATO de asigura măsuri ”defensive, proporţionale şi neescalatorii”.

Agresiunea militară rusă din Ucraina reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa securităţii euro-atlantice din ultimele decenii, condamnăm în cei mai fermi termeni posibili invazia pe scară largă a Ucrainei. Deplângem pierderea tragică de viei omeneşti, suferinţa umană enormă şi distrugerea cauzate de acţiunile Rusiei. Aliaţii vor continua să ia toate măsurile şi deciziile necesare pentru a asigura securitatea li apărarea tuturor statelor membre. Măsurile noastre vor rămâne defensive, proporţionale şi neescalatorii. Atât NATO, cât şi Uniunea Europeană au demonstrat solidaritate cu poporul ucrainean şi cu guvernul său. Suntem uniţi în sprijinul deplin pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, a afirmat Nicolae Ciucă duminică după amiază, la Baza militară aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Ciucă a precizat că prezenţa militarilor pe teritoriul României arată că ”NATO reprezintă cea mai concretă şi puternică garanţie de securitate pentru statele sale membre”.

Şeful Guvernului de la Bucureşti a subliniat, că acţiunile agresive ale Rusiei i-au determinat pe aliaţii din NATO să activeze planurile de apărare ale alianţei, forţa de răspuns a NATO fiind, pentru prima dată, într-un context de apărare colectivă.

Nicolae Ciucă a mulţumit militarilor români şi străini prezenţi pe teritoriul României care arată ”cât de puternică este solidaritatea membrilor NATO”.

Totodată, au fost prezenţi şi ministrul Apărării, Vasile Dîncu, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Ministrul francez al Forţelor Armate, Florence Parly, a anunţat joi că se va deplasa duminică în România pentru a se întâlni cu militarii trimişi de Franţa în ţara noastră.

Voi merge duminică în România pentru a-i vedea pe soldaţii noştri. (…) I-am desfăşurat pentru că datorăm asistenţă şi solidaritate unor ţări care aparţin Uniunii Europene, care aparţin Alianţei Atlantice şi care sunt cel mai aproape de acest conflict„, a declarat ea, întrebată de postul Franceinfo.

Pe 1 martie, alţi 235 de militari francezi şi mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, conduşi de colonelul Vincent Minguet, au sosit în Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, alăturându-se celor 40 de militari deja ajunşi în ultimele zile în România, informa Ministerul Apărării Naţionale.

Ministrul francez al Apărării, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu: „Azi, războiul este o realitate în Ucraina, la porţile României și Europei„.

Agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei a readus războiul în Europa, a declarat, astăzi, ministrul francez al Apărării, Florence Parly, care se află la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

De pe 24 februarie, o propoziţie este pe buzele tuturor: războiul s-a întors în Europa. Acum câteva săptămâni, mulţi dintre noi nu îşi imaginau că aşa ceva se poate întâmpla. Azi, războiul este o realitate în Ucraina, la porţile României şi la porţile Europei, la porţile Europei noastre„, a declarat Florence Parly.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

După ce și-a închis Asociația ”Pământul Strămoșesc”, gurul Călin Georgescu încă în control judiciar, și-a vândut și casa din Austria pe o sumă uriașă

Facebook 464 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce și-a închis Asociația ”Păm…