Acasă Declarații Ministrul Energiei, incompetentul ”liberal”, Virgil Popescu, a anunțat când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră

Ministrul Energiei, incompetentul ”liberal”, Virgil Popescu, a anunțat când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră

0
0
641

Legea offshore a fost depusă în Parlament. Virgil Popescu: ”Primele gaze din Marea Neagră, aproape 1 miliard de metri cubi anual, vor veni în a doua jumătate a acestui an”.

Legea offshore a fost depusă, vineri, în Parlament, fiind semnată de liderii celor trei partide din coaliţie, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD Marcel Ciolacu, liderul UDMR Kelemen Hunor, precum şi ministrul Energiei, Virgil Popescu şi liderul minorităţilor, Varujan Vosganian.

Liderii coaliţiei de guvernare, premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu, au transmis, vineri, un mesaj comun, după depunerea în Parlament a legii offshore, în care arată că proiectul deblochează investiţiile din Marea Neagră, asigură independenţa energetică a României şi reduce dependenţa de gazul rusesc, prin stimularea investiţiilor în extracţia de gaze naturale.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat prin proiectul legii Offshore depus vineri la Parlament sunt aduse o serie de modificări la un act normativ aprobat în 2018 prin care sunt deblocate investiţiile, astfel încât să fie asigurată independenţa energetică a ţării noastre şi să fie redusă dependenţa de gazul rusesc.

Gaze româneşti pentru români! Noua lege offshore a fost depusă astăzi la Parlament. Este foarte important că am reuşit să avem susţinerea unei majorităţi pentru o lege atât de importantă, care va fi adoptată în procedură de urgenţă. Legea offshore a fost şi este o prioritate pentru mine şi colegii din PNL. În primul rând, prin modificările pe care le aducem la legea 256, aprobată în 2018, deblocăm investiţiile şi, astfel, asigurăm independenţa energetică a României şi reducem dependenţa de gazul rusesc.

Stabilim un regim fiscal competitiv în aşa fel încât împărţirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul) Un alt aspect extrem de important este următorul: legea asigură stabilitatea şi predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum şi în onshore de mare adâncime(exploatări pe uscat, de mare adâncime)! Primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în a doua partea a acestui an şi aici vorbim de o producţie de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor.

Mai mult chiar, legea stabileşte acelaşi cadru fiscal pentru investiţii offshore şi onshore de adâncime, practic urgentând investiţiile onshore de la Caragele, judeţul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România. Estimăm că lucrările vor începe aici la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitoare şi primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârşitul anului 2026 – începutul anului 2027. Da, aşa cum am spus românii vor avea gaz românesc în case. Şi nu numai! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual de consum intern. Şi un alt aspect foarte important: ţara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională!”,a spus Popescu.

A fost o discuție în coaliție, lucrăm de mai mult timp la acest proiect de modificare a Legii Offshore, pentru că trebuie să spunem că în 2018 Parlamentul a adoptat legea Offshore, dar din păcate investitorii de la acea vreme au anunțat că în baza legii Offshore adoptată de Parlament nu vor putea începe investițiile. Practic aceste investiții au fost blocate.

Prin modificările la Legea Offshore, printr-un regim fiscal mai prietenos cu investitorii, printr-un regim fiscal prin care statul român va câștiga în jur de 60% iar investitorii 40%, vrem să deblocăm investițiile din Marea Neagră și sunt convins că vom face acest lucru.

Mai este un lucru foarte important, stabilitatea și predictibilitatea cadrului legislativ sunt stipulate în această de lege pentru că fără o stabilitate fiscală, fără o predictibilitate a legii, investitorii nu vor veni. În plus în această lege asigurăm prin legiferare că stabilitatea regimului fiscal statutat de această lege va fi pe toată durata Codului petrolier. Este un lucru foarte important pe care investitorii trebuie să îl știe.

Primele Gaze din Marea Neagră vor intra în sistemul național de transport în a doua parte a anului acestuia. Lucrările de recepție la perimetrul celor de la Black Sea Oil & Gas au fost finalizate și au fost făcute de către Ministerul Energiei în cursul săptămânii trecute, evident cu anumite observații și cu termene de îndreptare. De aceea primele gaze din Marea Neagră vor intra în semestrul 2 ale acestui an și dacă vom adopta, și sunt convins că vom adopta această lege în această sesiune parlamentară, am solicitat procedură de urgență, evident că vor intra în baza acestei legi”, a declarat Virgil Popescu.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: ”Am semnat astăzi Legea Offshore, împreună cu liderii coaliției de guvernare, a cărei intrare în vigoare va asigura stabilitate, predictibilitate și va debloca investițiile în offshore și onshore.

Resursele de gaze naturale din Marea Neagră și cele de mare adâncime din județul Buzău vor putea fi exploatate.

Un alt element important constă în regimul fiscal competitiv, prin care statul va beneficia de 60% din venituri, iar investitorii de 40% din venituri.

Prin acest proiect legislativ asigurăm cadrul necesar exploatărilor de gaze naturale, astfel încât România să fie independentă de gazul rusesc, iar în perspectiva anilor 2022-2027, să gândim dezvoltarea industriei chimice.

Pe lângă argumentele evidente pentru asigurarea independenței energetice, asigurarea unei cantități suficiente de gaz va duce la scăderea prețului și pentru cetățenii români.

Guvernul pune accentul și asupra investiţiilor rapide în noi surse regenerabile, folosind optim instrumentele financiare oferite în acest sens de Uniunea Europeană, prin PNRR și Fondul de Modernizare, precum și în domeniul nuclear, în cooperare cu SUA, dar și prin folosirea gazului ca sursă de tranziție.

Marcel Ciolacu, după depunerea legii offshore: ”Este clar că românii vor beneficia de preţuri mai mici la gaze”.

Am depus azi în Parlament, ca lideri ai coaliţiei, legea offshore. Acest proiect deblochează investiţiile din Marea Neagră şi reduce dependenţa de gazul rusesc, oferind României şansa de a deveni lider regional, iar românilor acces la gaze mai ieftine”, a scris preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Acesta susţine că legea offshore reduce dependenţa de gazul rusesc.

Iată că acum, în sfârşit, această lege, care este o prioritate a coaliţiei, este depusă în Parlament, şi avem o majoritate care înţelege importanţa acestor investiţii, legea urmând să fie adoptată cât mai repede. Proiectul asigură independenţa energetică a României şi reduce dependenţa de gazul rusesc, prin stimularea investiţiilor în extracţia de gaze naturale. Legea depusă stabileşte un regim fiscal competitiv în aşa fel încât împărţirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul)”, a precizat Ciolacu.

El a punctat, de asemenea, că legea „asigură stabilitatea şi predictibilitatea legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum şi în onshore de mare adâncime, exploatări pe uscat, de mare adâncime”.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase în a doua parte a anului.

Primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în a doua partea a acestui an şi aici vorbim de o producţie de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor”, a adăugat liderul PSD.

Ciolacu a menţionat, că legea stabileşte acelaşi cadru fiscal pentru investiţii offshore şi onshore de adâncime, urgentând astfel investiţiile onshore de la Caragele, judeţul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România.

La zăcământul Caragele estimăm începerea exploatării la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitor şi primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârşitul anului 2026 – începutul anului 2027. Ce va obţine România de pe urma acestei legi? Independenţă şi securitate energetică! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual de consum intern, dar şi timp suficient să se pregătească pentru a dezvolta industrii care să consume gazul în ţară. De asemenea, ţara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Este evident că atunci când oferta de gaze va fi mai mare decât cererea de pe piaţa internă, oferta va scădea, iar românii vor beneficia de preţuri mai mici”, a mai susţinut Marcel Ciolacu.

Legea offshore a fost depusă, astăzi, în Parlamentul României, de liderii coaliţiei de guvernare. Documentul arată că România poate câştiga până la 26 de miliarde de dolari în următoarele două decenii.

Legea offshore a fost iniţiată de Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian şi Virgil Popescu.

Producția de gaze naturale din România, onshore şi offshore acoperă aproximativ 30% din producția de energie primara a ţării. Zonele de producție onshore de gaze naturale ale României au fost intens exploatate în ultimul secol, producția fiind în prezent într-o continuă descreştere. Producția internă de gaze naturale în scădere a fost compensată prin importuri, ceea ce a dus la venituri mai mici la bugetul de stat, creșterea deficitului de cont curent, pierderi de locuri de muncă precum şi costuri mai mari pentru populație şi industrie.

În vederea dezvoltării resurselor interne de gaze naturale, un aport semnificativ îl pot avea resursele din Marea Neagră, care necesită însă investiții substanțiale în activitățile de explorare și dezvoltare.

În ultimii 15 ani operatorii din sector au investit peste 3,5 mld USD în proiecte de explorare, dezvoltare şi producție de gaze naturale offshore, din care aproximativ 2,5 miliarde de dolari în activitățile de explorare și peste 1 miliard de dolari în activități de dezvoltare și redezvoltare pentru zăcăminte existente. Aceste proiecte, orientate spre punerea în valoare a noi resurse, sunt inițiate de investitori cu experiență, care şi-au asumat riscuri considerabile la momentul la care au luat decizia de a investi în proiectele de explorare din Marea Neagră, pe baza premisei menținerii unui climat legislativ stabil pentru toată durata prevăzută în acordurile petroliere.

Pe lângă costurile ridicate de explorare, dezvoltare şi exploatare în general, activitatea de explorare în zone de frontieră precum Marea Neagră, are rate de succes reduse. În plus, riscurile asumate sunt foarte mari deoarece doar 20-30% din sondele de explorare offshore se concretizează în descoperiri comerciale.

Durata de viață a proiectelor offshore este mult mai mare comparativ cu alte proiecte de investiții, fiind necesari, în anumite cazuri, peste zece ani de la confirmarea descoperirilor zăcămintelor până la faza de producție.

Un alt risc asociat proiectelor de explorare, dezvoltare şi producție de gaze naturale offshore este legat de incertitudinile tehnice şi geologice pe care investitorii şi le asumă în etapele de explorare, amplificat de lipsa unei infrastructuri offshore în amonte.

Textul integral al proiectului depus în Parlament poate fi văzut aici: Legea offshore.

În legea offshore se arată şi că România ar putea câştiga până la 26 de miliarde de dolari în următorii 23 de ani din proiectele de explorare şi producţie a gazelor şi petrolului din Marea Neagră.

Conform studiului, Contribuția proiectelor de explorare și producție a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei românești” realizat de compania de consultanţă Deloitte în luna mai 2018, dezvoltarea proiectelor upstream offshore de gaze naturale poate aduce pe perioada derulării lor (orizont 23 ani),venituri totale la bugetul de stat, în valoare de 26,0 mld. USD, media anuală fiind de 1,13 mld.USD, generează suplimentar 71,3 mld. USD în PIB-ul României și creează și/sau menține în medie peste 30 de mii de locuri de muncă anual în România pe întreaga perioadă.

Estimările rezultate arată că fiecare mld. USD investit în activități offshore de țiței și gaze naturale în România generează suplimentar 3 mld. USD în PIB-ul României în următorii 23 ani. Mai mult, contribuie direct şi indirect cu venituri de 1,9 mld. USD la bugetul de stat și creează și/sau menține în medie 2.198 de locuri de muncă anual în România pe întreaga perioadă (2018-2040).

Efectul dezvoltării cu succes a proiectelor upstream offshore s-ar propaga, de asemenea, în sectoarele conexe (de exemplu, transportul și distribuția de gaze naturale) dar și în alte industrii (de exemplu, industria chimică, petrochimică și producția energiei electrice pe bază de gaze naturale), unde investiții de aproape 9 mld. USD ar fi posibile în urma surplusului de gaze și competitivității economice astfel create. La rândul lor, aceste investiții ar conduce la înființarea și menținerea a cca. 42.000 de locuri de muncă până în 2040, la un impact cumulat estimat de 18,3 mld. USD asupra veniturilor la bugetul de stat, precum și la un surplus cumulat de aproape 99 mld. USD în producția națională de bunuri și servicii între 2020 și 2040„, se arată în proiectul legii offshore depus în Parlament.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

”Liberalul” Stolojan, dă cu doctor de gardul coaliției: ”E o ciupercărie cu consultațiile la privat, Cîrstoiu să explice, altfel va fi ciuca bătăilor”

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Înregistrări din ședința PNL, ”liberal…