Acasă Externe ”Răposatul” ISIS revendică atacul din Iran soldat cu aproape 100 de morți și amenință Europa și Statele Unite, cu atentate, Iranul reacționează

”Răposatul” ISIS revendică atacul din Iran soldat cu aproape 100 de morți și amenință Europa și Statele Unite, cu atentate, Iranul reacționează

0
0
230

Statul Islamic (ISIS) a revendicat joi cele două explozii produse la comemorarea a patru ani de la asasinarea generalului Gardienilor Revoluției Qassem Soleimani, relatează BBC Online.

Gruparea jihadistă a postat revendicarea pe canalul său de Telegram. Ulterior, gruparea teroristă a publicat pe agenția sa de știri Amaq o fotografie cu doi bărbați mascați, prezentați ca fiind responsabili de atacul de miercuri.

Atacul din Kerman, sudul Iranului, s-a soldat cu moartea a 84 de persoane și numeroși răniți.

Iran a susținut inițial că Israel și SUA ar fi în spatele atacului terorist.

Potrivit ISIS, doi membri ai grupării și-au detonat centurile explozive în mulțimea adunată la comemorarea din cimitirul din Kerman.

Gruparea a atacat în ultimii ani civili și forțe de securitate din Iran și a salutat în 2020 moartea generalului Soleimani, ale cărui miliții au luptat împotriva ISIS în Irak mai mulți ani.

Miercuri seara, consilierul principal al președintelui iranian, Mohammad Jamshidi, a dat vina pe Israel și Statele Unite pentru cele două explozii. „Washingtonul spune că SUA și Israelul nu au avut niciun rol în atacul terorist de la Kerman, în Iran. Serios? O vulpe miroase mai întâi propriul bârlog”, a scris Mohammad Jamshidi, pe X.

„Nu comiteți erori. Responsabilitatea pentru această crimă aparține regimurilor american și sionist și terorismul este doar un instrument”.”Criminalii odioși” din spatele dublului atentat de la Kerman vor primi un „răspuns dur” și „pedeapsa corectă”, a spus liderul suprem iranian, Ali Khamenei, acuzându-i generic pe cei pe care i-a definit drept „dușmanii diabolici ai națiunii iraniene”, relatează ANSA.

Președintele iranian Ebrahim Raisi și comandantul Gărzii Revoluționare a Iranului, generalul Hossein Salami, au oferit vineri primele reacții ale Teheranului după ce Statul Islamic (ISIS) a revendicat atacul terorist care a ucis aproape 100 de persoane miercuri.

Președintele Ebrahim Raisi – care a anulat o vizită planificată în Turcia, a spus că vinovații vor fi „în curând identificați și pedepsiți” și că „dușmanii națiunii trebuie să știe că aceste acțiuni nu vor putea niciodată distruge determinarea solidă a națiunii iraniene”.

Răspunsul iranian va fi „puternic și distructiv și în cel mai scurt timp posibil”, a avertizat ministrul de interne, Ahmad Vahidi, subliniind însă că investigațiile sunt încă în curs pentru identificarea vinovaților.

În pofida revendicării atacului de către Statul Islamic, cei prezenți au scandat ”Moarte Americii!” și ”Moarte Israelului!”, pe lângă ”Răzbunare, răzbunare”.

Inițial, agenția oficială de știri Irna a estimat numărul morților la 103, iar televiziunea publică de la Teheran a raportat că 211 persoane au fost rănite, unele dintre ele fiind în stare critică. Ministrul Sănătății, Bahram Eynollahi, a revizuit ulterior bilanțul la 95 de morți, explicând că unele nume ”au fost înregistrate de două ori”.

Un consilier politic al președintelui iranian a acuzat inițial Israelul și Statele Unite că se află în spatele atacului.

”Responsabilitatea pentru această crimă aparține regimurilor american și sionist, iar terorismul este doar un instrument”, a scris Mohammad Jamshidi pe platforma ”X”, fosta Twitter.

Departamentul de Stat de la Washington a spus că orice sugestie privind implicarea SUA sau a Israelului, este absurdă. ”Statele Unite nu au fost implicate în niciun fel”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, adăugând: ”Nu avem niciun motiv să credem că Israelul a fost implicat”.

Israelul, dușmanul declarat al Iranului, nu a comentat atacul. ”Ne concentrăm pe luptele cu Hamas”, a răspuns purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, la o întrebare pe această temă.

Atacul a venit într-un context regional extrem de tensionat al războiului dintre Israel și Hamas și la o zi după ce un membru de rang înalt al mișcării teroriste palestiniene a fost ucis într-un atac în apropiere de Beirut.

Atacul de miercuri a fost cel mai sângeros de pe teritoriul Iranului de la Revoluția Islamică din 1979. La câteva ore după revendicarea atacului, Statul Islamic şi-a îndemnat joi adepţii să comită atentate în oraşe din Europa şi SUA pentru a-i ”răzbuna” pe musulmanii din teritoriile palestiniene şi din alte ţări din Orientul Mijlociu.

”Faceţi-i să ştie că vor da socoteală pentru crimele comise în Palestina, în Irak, în Levant şi în restul ţărilor musulmane pe străzile din Washington, Paris, Londra, Roma şi în ţările ateilor”, a afirmat purtătorul de cuvânt al grupării teroriste, Abu Hazifa al-Ansari, într-un mesaj audio difuzat pe canalele Statului Islamic.

În acest mesaj, cu o durată neobişnuită de mai mult de o jumătate de oră, purtătorul de cuvânt al mişcării jihadiste sugerează că acum ”conflictul” trebuie axat asupra aliaţilor Israelului, nu pe statul evreu în sine, precum şi asupra ţărilor arabe care menţin relaţii cu Israelul.

”În cadrul credinţei noastre că războiul este cu evreii şi cu aliaţii lor de oriunde, Statul Islamic anunţă desfăşurarea tuturor combatanţilor săi, în mod special, şi a tuturor musulmanilor, în general, în sprijinul celor vulnerabili pentru a avea drept ţintă evreii, creştinii şi aliaţii lor criminali în orice loc sub cer”, a indicat Abu Hazifa al-Ansari.

Acesta a îndemnat la ”răzbunare pentru musulmanii din Palestina, Irak, Levant şi ţările musulmane” şi la ”diversificarea planurilor şi operaţiunilor cu explozivi, arme de foc, arme albe şi lovituri cu vehicule”.

”Urmăriţi-i pe prizonierii evrei şi creştini pe străzile din SUA, Europa şi din lumea întreagă şi pătrundeţi în casele lor şi ucideţi-i”, instigă acelaşi reprezentant al jihadiştilor, care mai cere ca în aceste atacuri ”să nu se facă distincţie între civili şi militari, pentru că armatele evreilor şi creştinilor bombardează ţările musulmane fără a face diferenţa între civili şi militari”, a tunat el.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Dictatorul rus și cel chinez, întâlnire de stat și de fast la Beijing, Xi Jinping îi transmite lui Putin, că Rusia şi China ”vor apăra dreptatea în lume”

Facebook 16 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Preşedintele rus Vladimir Putin, a …