La ce distanță față de proprietatea vecinilor poți planta un copac. Mulți români ajung în instanță pentru a tranșa disputele între vecini privind copacii și gardurile vii plantate la limita dintre proprietăți.
Potrivit articolului 613 din noul Cod Civil, distanţa minimă pentru arborii mici plantați pe propria proprietate trebuie să fie de minim 2 metri de linia de hotar, iar arborii mari la o distanţă de patru metri.
Există și câteva excepții: copacii care nu depășesc înălțimea de doi metri, plantațiile și gardurile vii.
La alineatul 1 al articolului amintit se menționează că „în lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.„
În caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
De asemenea, tot la articolul 613, alineatul 3, se stipulează că „proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.”
Art. 613 Noul cod civil Distanţa minimă pentru arbori Limite legale Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată.
(1) În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.
(2) În caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.
Ce trebuie să cunoaşteţi referitor la modurile de sesizare a organelor judiciare (organele de cercetare penală, parchet, instanţa de judecată).
Orice persoană căreia i s-a cauzat o vătămare printr-o infracţiune, sau are cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, poate sesiza organele judiciare prin plângere, denunţ sau plângere prealabilă.
De asemenea, organele de urmărire penală se pot sesiza şi din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune.
1. Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni.
– Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
– Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatarul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii.
– Plângerea făcută oral se consemnează într-un proces verbal de organul care o primeşte.
– Plângerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Persoana vătămată poate să declare că nu-şi însuşeşte plângerea.
2. Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.
– Denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea, să fie semnat de denunţător, iar în cazul denunţului oral, acesta se consemnează într-un proces verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.
3. Plângerea prealabilă
– Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.
– Plângerea prealabilă se adresează organelor de cercetare penală sau procurorului competent potrivit legii.
– Este important să cunoaşteţi faptul că plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală când este îndreptată contra unui judecător, poliţist, procuror, notar public, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi.
– Plângerea prealabilă trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea autorului, arătarea mijloacelor de probă, indicarea adresei părţilor şi a martorilor, precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă şi atunci când este cazul, indicarea persoanei responsabilă civilmente.
– În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.
– Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.
– Plângerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent. În aceste cazuri, plângerea se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent.
